Cei șase candidați la funcția de procuror general, testați la POLIGRAF. Ce a arătat testul de integritate
Cei șase candidați la funcția de procuror general sunt curați ca lacrima. Verdictul aparține Consiliului Superior al Procurorilor ( CSP) care a examinat astăzi avizele Serviciului de Informații și Securitate, ale Inspecției Procurorilor, rapoartele medicale și rezultatele testării la poligraf ale celor șase candidați.
Potrivit șefului CSP, Mircea Roșioru, avizele de la SIS în privința pretendenților la fotoliul de procuror general sunt pozitive, aceștia nu sunt cercetați în niciun dosar, sunt apți din punct de vedere medical și toți au trecut cu brio testarea la poligraf, prin urmare ar avea o „reputație ireproșabilă”.
Următoarea etapă a concursului se va desfășura, potrivit deciziei CSP, pe 7 decembrie 2016, și va consta dintr-un interviu, fiecare candidat având la dispoziție câte 40 de minute pentru a-și expune motivația și viziunea sa privind modul în care va administra Procuratura Generală, dacă va fi ales șef al instituției.
Menționăm că cei șase candidați la funcția de procuror general sunt actualul procuror general interimar Eduard Harunjen, adjuncţii procurorului general Iurie Garaba şi Igor Serbinov, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, şi Ruslan Caşu de la Procuratura sectorului Ciocana.
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele”
Scumpirea gazului: Audierile parlamentare privind situația din domeniul energetic vor avea loc pe 3 decembrie
Curtea Constituțională a României cere RENUMĂRAREA voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Curtea a decis joi amânarea unei decizii privind sesizările de anulare a primului tur