Cehia anunță redeschiderea granițelor pentru cetățeni UE, începând din 21 iunie
993
Guvernul Cehiei a anunțat, luni, că frontierele țării se vor redeschide pentru cetățeni europeni și sârbi, începând cu data de 21 iunie. Republica cehă începe să-și revină după pandemia de coronavirus, după mai multe luni în care numărul de cazuri și de decese a fost foarte ridicat.
Cei care vor să călătorească în Cehia trebuie să prezinte, totuși, un test negativ la Covid-19, o adeverință de vaccinare sau un act care atestă că persoana a trecut deja prin boală. Măsuri similare erau deja în vigoare pentru cetățenii germani, austrieci, croați, ungari, polonezi, slovaci și slovaci, dar urmează să intre în vigoare pentru toți ceilalți cetățeni europeni și pentru turiști din Serbia, conform AFP, citat de Agerpres.
Mai multe alte restricții au fost relaxate, de asemenea, de guvernul de la Praga - numărul de participanți la evenimente culturale poate fi de 2.000 în aer liber și 1.000 în spațiu de interior. Magazinele, restaurantele, cinematografele, teatrele şi sălile de concert s-au redeschis în urmă cu câteva săptămâni, dar restricţii ca obligaţia de a purta o mască sunt încă în vigoare.
În ultimele luni din 2020 și la începutul lui 2021, Cehia s-a confruntat cu o evoluție extrem de nefavorabilă a pandemiei. De la începutul pandemiei, Cehia a raportat 1,66 milioane de cazuri de Covid-19 și 30.164 de decese.
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















