Cea mai mare Caravană a UNIRII, gata de START! Cu ce se vor alege localitățile din R. Moldova după această campanie
2442
odip.md
Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) dă startul celei mai mari campanii de informare cu privire la Unirea Republicii Moldova cu România. Cea mai mare caravană a Unirii pornește luni, 4 iulie, la ora 8.00, de la podul de la Telecentru.
Dacă în luna iunie, campania s-a desfășurat în Chișinău, atunci toată luna iulie, tinerii de la ODIP vor vorbi cu oamenii din localitățile Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al ODIP.
Primul tur al Caravanei Unirii va avea loc în toate localitățile raionului Ialoveni și va avea loc în perioada 4 – 10 iulie 2016.
Tinerii, voluntari ai asociației vor avea întâlniri cu localnicii, vor informa oamenii cu privire la apropierea celor două maluri de Prut, precum și vor distribui gratuit o ediție specială a „Ziarului Românesc Liber” tututor doritorilor. Voluntarii vor lăsa în fiecare localitate o amintire pentru localnici: o bancă din parc vopsită în tricolor sau drapele tricoloare pentru fiecare casă.
Următoarele tururi ale Caravanei Unirii vor avea următoarele destinații:
- 11 – 17 iulie: Chișinău – Anenii Noi
-18 – 24 iulie – Chișinău – Strășeni – Călărași – Ungheni
-25 – 31 iulie – Chișinău – Criuleni – Orhei – Fălești – Soroca.
„Vom merge din casă în casă, vom discuta cu oamenii și îi vom informa care sunt avantajele Unirii cu România. Unirea se face prin fiecare din noi, însă pentru asta e nevoie de oameni informați corect. Le vom vorbi oamenilor despre justiția din România, despre situația economică, precum și de istoria și valorile românești comune”,a precizat Vlad Bilețchi, președinte AO „Onoare, Demnitate și Patrie”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















