Stiri

Cea mai mare bancă din Europa își ÎNCHIDE toate operațiunile din Rusia!

Știri 14.09.2015 19:30 Vizualizări1558
Cea mai mare bancă din Europa își ÎNCHIDE toate operațiunile din Rusia! cont.ws

Cea mai mare bancă din Europa, Deutsche Bank, se pregătește să-și închidă toate operațiunile din Rusia, cu excepția serviciilor de tranzacții bancare, au declarat luni pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Este foarte probabil ca grupul bancar german să-și închidă 90% din activitățile de pe piața rusă, rămânând doar cu divizia Global Transaction Banking, susțin sursele.

La sfârșitul săptămânii, Deutsche Bank a anunțat că președintele subsidiarei sale din Rusia va părăsi Moscova pentru Germania. Plecarea vine pe fondul investigațiilor lansate la sediul din Moscova de către Deutsche Bank și Departamentul Justiției din SUA.

Un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a refuzat să comenteze planurile băncii referitoare la Rusia.

Deutsche Bank a anunțat recent că-și va reduce costurile anuale cu 3,5 miliarde de euro și se va retrage din mai multe țări în care operează în prezent, în ideea de a-și crește profitabilitatea.

De asemenea, în cadrul unui program de restructurare programat până în 2020, a cărui implementare va costa 3,7 miliarde de euro, grupul Deutsche Bank intenționează să reducă activele băncii sale de investiții cu 200 miliarde de euro și să închidă 200 dintre cele aproximativ 730 de sucursale.

Deutsche Bank operează în prezent în circa 70 de țări din întreaga lume și în primul trimestru al acestui an a realizat un profit net de 544 de milioane de euro, jumătate față de profitul de 1,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, după ce, luna trecută, a plătit o amendă record de 2,5 miliarde de dolari pentru manipularea dobânzilor Euribor și Libor în perioada 2005-2009.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 302 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 899 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri