Ce spune premierul Filip despre moțiunea de CENZURĂ împotriva Guvernului, înregistrată în Parlament: „Nu ține cont de interesul oamenilor”
Premierul Pavel Filip consideră că moțiunea de cenzură a celor 37 de deputați, inițiată de socialiști împotriva Guvernului pe care îl conduce este „populistă și electorală”.
„Este un demers populist și electoral, care nu ține cont de interesul oamenilor. Acest pachet de șapte legi pe care ne-am asumat răspunderea înseamnă legi foarte importante şi vreau ca şi oamenii să ştie că aceste legi, dincolo de importanţa lor pentru Republica Moldova, mai reprezintă şi o parte din precondiţiile Fondului Monetar Internaţional. Aici, dacă ar fi să facem un joc de logică, să vă spun tuturor ce înseamnă un program cu FMI aprobat în luna octombrie, asta ar însemna aproape 25 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială și aproximativ 55 de milioane de euro de la Uniunea Europeană”, a explicat astăzi Filip, la ședința Guvernului.
Potrivit lui Filip, deciziile au fost coordonate „atât cu majoritatea parlamentară, cât şi cu partenerii de dezvoltare”.
„Chiar şi decizia ce vizează emiterea obligaţiunilor de stat în legătură cu datoria celor trei bănci lichidate ar însemna cheltuieli de circa 750 de milioane de lei, or finanţarea externă care se va deschide urmare a adoptării pachetului de legi va depăşi mult această sumă şi va constitui peste 3 miliarde de lei”, a comparat premierul.
El s-a arătat sigur că moţiunea de cenzură nu va fi susținută în Parlament.
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul
OFICIAL // „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R. Moldova cumpără cele mai multe mașini
Primărița de la Orhei ar putea fi trasă la răspundere, după ce ar fi OBSTRUCȚIONAT ancheta în cazul OMORULUI tinerei însărcinare de 19 ani. Alesul local ar fi dat prioritate unui „show media”, decât să furnizeze informații Poliției