Ce spune Pașa Parfeni despre eventualele URMĂRI NEGATIVE după ce a cântat pe scena din PMAN în tricoul cu inscripția „NuPlaha”
4025
Gestul lui Pașa Parfeni, care a cântat pe scena din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), de Ziua Independenței, într-un tricou cu inscriptia: „NuPlaha”, are ecouri largi pe rețelele de socializare chiar și la trei zile de producerea evenimentului, mai ales în contextul în care cetățenii R. Moldova nu s-au putut bucura de manifestările dedicate celor 25 de ani de independență, fiind ținuți după gard de către forțele de ordine.
Interpretul admite că gestul său ar putea avea urmări negative pentru el și cariera sa, dar nu regretă că l-a înfruntat pe coordonatorul alianței de guvernare, Vlad Plahotniuc.
Parfeni spune că ceea ce a făcut în PMAN este doar începutul. „Înainte să ies eu, în principiu, m-am gândit la tot ce aș vrea să spun. Cred că a fost destul de clar. Vreau să trăim într-o societate mai deșteaptă, fără corupție, fără oligarhi. Ceea ce am făcut eu ar fi doar începutul. Dacă mă tem de urmări negative? Deja cum o fi. Vom vedea ce va urma. Nu am griji, nu am frică. După reacția pozitivă a oamenilor, eu mă simt liniștit pentru că știu că ceea ce am făcut este important pentru multă lume”, a declarat Pasha Parfeni, citat de zdg.md.
Amintim că, pe 27 august, atunci când a ieșit în scena din PMAN, Parfeni și-a scos cămașa și a rămas într-un tricou cu inscripția „NuPlaha”. „La mulți ani, Moldova. Cei care visează la o Moldovă independentă, liberă de corupție, liberă de oligarhi sunt gata să-și scoată cămașa. Vă rog să mă susțineți cu luminile ca să-mi scot cămașa. Moldova, te iubesc!”, a declarat Pașa Parfeni și s-a dezbrăcat înainte să înceapă a cânta despre cât de mult ține la „Moldova, gură de rai”.
Ulterior, după ce a ieșit din scenă, interpretul a dezvăluit că i s-a arătat din deget. „Nu era momentul, mi-a spus cineva de la regie. Dar oare când va fi „momentul”?”, a întrebat artistul.
11.09.2016
20:30
9264
Un interpret îl CRITICĂ pe Pașa Parfeni care a promovat mesajul „NuPlaha” pe scena din PMAN. Ce spune despre Cătălin Josan
02.09.2016
12:37
3928
Pașa Parfeni și Cătălin Josan au fost aspru CRITICAȚI de liderul unui partid de la guvernare. „I s-a ridicat sucul de măr la cap”
31.08.2016
21:14
3328
După gestului lui Pașa Parfeni, oficialitățile și-au luat măsuri de PRECAUȚIE: „Au decis să mă EXCLUDĂ din concertul dedicat Limbii Române”
05.10.2013
12:29
2964
Pasha Parfeni își deschide propriul studio de înregistrări
24.02.2026
10:53
7423
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
11018
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
35186
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34374
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45753
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29803
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28254
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20665
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
31.03.2026
17:24
88
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
270
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
402
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
367
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
443
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
501
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
503
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1096
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
450
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
558
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
570
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
572
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
672
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
667
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
569
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
697
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
661
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
686
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
658
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
712
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
665
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
662
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
768
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
695
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
707
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














