STUDIU // Ce se întâmplă în organismul nostru când suntem martorii unor acte de bunătate
1361
Arhiva Ziarul National Atunci când observăm acte de bunătate sau altruism între oameni ne simțim bine, iar psihologii au denumit această stare drept „elevare morală" - acea stare de căldură și bucurie pe care o simțim atunci când observăm alți semeni care arată compasiune.
Oamenii de știință cunosc faptul că această stare de „elevare morală", odată declanșată, are efectul de a-i influența pe oameni să se comporte la rândul lor mai altruist, iar acum, un nou studiu contribuie la explicarea acestei stări prin studierea modificărilor survenite în organism, conform unui material publicat de Yahoo! Health.
Cercetătorii coordonați de psihologul Walter Piper de la New York University au arătat unui grup de participanți la studiu un clip în care era prezentat un act de compasiune față de o persoană aflată în suferință și un clip cu o situație amuzantă. Ei au înregistrat ritmul cardiac al participanților la studiu pentru a urmări reacțiile declanșate de sistemul nervos simpatic (cel care se ocupă de soluționarea situațiilor de tip „fugi sau luptă"). De asemenea, ei au urmărit și activitatea la nivelul sistemului nervos parasimpatic (cel care induce stările de odihnă, coborând ritmul cardiac).
Ei au observat o intensificare a activității în ambele sisteme atunci când subiecții au urmărit clipul ce a indus starea de „elevare morală", iar clipul amuzant nu a avut niciun efect asupra sistemelor nervoase simpatic și parasimpatic.
Activarea simultană a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic se produce în situații care implică manifestarea grijii față de semeni într-o manieră prosocială, situații în care organismul trebuie să se mențină alert, așa cum ar fi atunci când avem grijă de copii sau în timpul actelor sexuale.
Astfel, starea de „elevare morală" implică un pattern similar: Atunci când suntem martorii unui act de compasiune, suntem implicit și martorii unei stări de suferință, iar prin empatie resimțim o parte din respectiva suferință și astfel se activează sistemul nervos simpatic. Atunci când asistăm la ușurarea suferinței printr-un gest altruist, este activat sistemul nervos parasimpatic care calmează și ordonează bătăile inimii, eliminând stresul și oferindu-ne un sentiment de bine. Apariția acestui sentiment de bine ne poate motiva să acționăm la rândul nostru altruist în viitor, atunci când vom întâlni oameni care au nevoie de ajutor.
Prin acest studiu psihologii au făcut un important pas înainte în înțelegerea mecanismului care face ca, la nivel psihologic, bunătatea să fie contagioasă.
Sursa: agerpres.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol















