13:04:35 23.04.2024
Stiri

Guvernul anunță măsuri pentru reintegrarea migranților reveniți din străinătate

Social 23.04.2014 13:29 Vizualizări728 Autor: Polina Cupcea
Guvernul anunță măsuri pentru reintegrarea migranților reveniți din străinătate


Pentru reintegrarea moldovenilor care se întorc din străinătate, Guvernul își propune să elaboreze un șir de activități. În acest context, a fost elaborat un Plan de acţiuni pentru anii 2014-2016 privind susţinerea cetăţenilor reîntorşi de peste hotare.

Proiectul prevede îmbunătățirea serviciilor sociale, medicale și de educație, implementarea unor acțiuni ce ar contribui la dezvoltarea unui mediu favorabil pentru afaceri, inițierea procesului de recunoaştere a calificărilor şi abilităților.

Astfel, vor fi create în cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă peste 35 de birouri de informare şi consultare în domeniul migraţiei şi reintegrării. Moldovenii vor beneficia şi de un examen medical profilactic, fără plată.

Migranții moldoveni vor fi instruiți să investească remitenţele în dezvoltarea afacerilor. Totodată, pentru studenţii reîntorşi de la studii din străinătate vor fi prevăzute scutiri la unele servicii de stare civilă, iar calificările obţinute înainte sau în timpul activităţii de peste hotare vor fi recunoscute.

În același timp, proiectul îşi propune să creeze o bază de date despre toţi migranţii sosiţi în ţară. Responsabilii de colectarea datelor vor fi angajaţii birourilor de reintegrare.

Un alt punct se referă la realizarea programului pentru abilitarea economică şi socială a femeilor reîntoarse în ţară.

Potrivit datelor statistice, peste 330 de mii de moldoveni muncesc, anual, peste hotare. Iar aproximativ 60 la sută dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a se întoarce în ţară.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md