02:50:55 20.04.2024
Stiri

UIMITOR // Ce îi AJUTĂ pe bebeluși să vorbească mai REPEDE

Știri 29.04.2016 07:03 Vizualizări1322 Autor: Ziarul National
UIMITOR // Ce îi AJUTĂ pe bebeluși să vorbească mai REPEDE revistacsp.ro


Un studiu a constatat că regiunile cheie ale creierului, responsabile de muzică şi de vorbire, au fost mai clare la băieţii şi fetele de nouă luni, care au participat la jocuri muzicale, potrivit Descoperă.

Cercetătorii americani au declarat că expunerea la ritmurile muzicale poate facilita, în cazul tinerilor, înţelegerea schimbărilor din lumea înconjurătoare şi nu numai.

„Sugarii experimenteză o lume complexă, în care sunetele, luminile şi senzaţiile variază în mod constant, iar copilul trebuie să recunoască tiparele de activitate şi să prezică ce se va întâmpla în continuare”, a declarat autorul studiului, Patricia Khul.

Doctorul Khul, de la Universitatea din Washington, a cercetat 39 de copii care au participat la câte trei sesiuni de joc pe săptămână, în laboratorul ei.

Jumătate din copii, împreună cu părinţii lor, foloseau jucării care emiteau sunete. Copiii stăteau pe genunchii părinţilor şi băteau în tobe sau agitau maracas. Ceilalţi copii se jucau cu maşini, figuri şi alte jucării în sesiuni în care erau foarte activi şi sociabili, dar nu au implicat muzica.

Scanările regiunilor creierului implicate în prelucrarea sunetului, în control şi atenţie au arătat că ambele grupuri de copii au observat când se schimbau modelele sonore. Cu toate acestea, potrivit raportului oficial al Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA, creierul copiilor din clasele de muzică a reacţionat mult mai puternic.

Acest lucru, spun cercetătorii, sugerează că jocurile muzicale dezvoltă capacitatea copiilor de a detecta modele de sunete, fapt care ar putea fi util în procesul de învăţare a instrumentelor muzicale şi limbilor străine.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md