Ce FUNCȚII cer comuniștii în schimbul susținerii alianței de guvernare. „Pe aceasta trebuie să o primim URGENT”
3207
Liderul comuniștilor Vladimir Voronin recunoaște că se află în așteptarea unor funcții, în schimbul votului acordat pentru învestirea Guvernului.
Deși susține că nu își dorește niciun post în Executiv, Voronin a enumerat un șir de alte instituții de control, aflate în subordinea Parlamentului, conducerea cărora și-ar dori-o.
Este vorba despre Consiliul Coordonator al Audiovizualului, compania „Teleradio Moldova”, Curtea de Conturi.
Cât privește Comisia Electorală Centrală, după alegerile parlamentare din toamna anului trecut, Voronin afirmă că a devenit clar că această instituție trebuie să treacă cât mai urgent sub controlul opoziției.
„Conducerea CEC trebuie transmisă urgent opoziției. Noi insistăm să ne fie oferită nouă”, a recunoscut Voronin, în contextul în care răspundea la o întrebare despre modul în care au fost organizate alegerile parlamentare în străinătate, în special în Rusia.
În premieră, șeful comuniștilor a mărturisit că se așteaptă și la o funcție de judecător la Curtea Constituțională.
„Ar fi bine să ni se oferă un loc acolo”, a spus el în cadrul emisiunii „Vinerea cu Anatolie Golea” de la RTR Moldova.
Amintim că, anterior, liderii coaliției de guvernare au declarat că vor oferi opoziției mai multe funcții în instituții de control, dar vor face acest lucru pe măsură ce posturile se vor elibera.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















