Maia Sandu spune ce examene de BAC NU a susținut Chiril Gaburici
3175
Epopeea legată de studiile prim-ministrului R. Moldova, Chiril Gaburici, continuă. Ministrul Educației, Maia Sandu, dezvăluie ce examene de BAC a susținut șeful Cabinetului de miniștri și la care probe nu s-a prezentat.
Astfel, „în sesiunea de bacalaureat 1995, Chiril Gaburici a susținut trei examene: limba română (scris), limba română (oral), matematica (scris). La examenele respective, domnul Chiril Gaburici a obținut note de trecere (pozitive). Totodată, la două examene, dumnealui nu s-a prezentat: matematica (oral) și limba engleză (scris)”, se arată în răspunsul oferit de ministrul Educației deputatului liberal Valeriu Munteanu.
În document se mai menționează că Direcția Generală Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului General de Poliție a preluat dosarul personal al lui Chiril Gaburici de la ASEM în care se conțineau și documentele în baza cărora acesta a fost înmatriculat la studii.
„Din actele prezentate reiese că dosarul penal este deschis pe faptul deținerii de către prim-ministrul R. Moldova Chiril Gaburici a diplomei de Bacalaureat care poartă semne de falsificare, care din informațiile noastre nu există”, mai scrie Maia Sandu.
De asemenea, în scrisoarea de răspuns, ministrul îl anunță pe deputat că, în lipsa informației de la ASEM, nu poate identifica diploma de studii medii de cultură generală a lui Chiril Gaburici. Și asta pentru că în acea perioadă nu existau sisteme informatizate de evidență a actelor de studii.
Nu au putut fi clarificate nici inadvertențele legate de perioada în care actualul prim-ministru a studiat la ASEM și Universitatea Slavonă.
„Potrivit informațiilor prezentate de Universitatea Slavonă, domnul Gabuciri a fost înmatriculat la studii superioare la Universitatea Slavonă în baza situației școlare eliberate de ASEM pentru perioada 1995-1999, în timp ce ASEM indică faptul că Gaburici a fost exmatriculat în anul 1997. Din acest motiv, Ministerul Educației a sesizat Procuratura Generală în vederea investigării inadvertențelor semnalate”, mai anunță Maia Sandu.
Amintim că opinia publică a fost scandalizată după ce s-a aflat că prim-ministrul Chiril Gaburici nu a susținut examenele de Bacalaureat, a fost exmatriculat de la Colegiul Republican de Microelectronică și Tehnică de Calcul și ulterior de la Academia de Studii Economice, nefiind clar în baza cărui document a fost admis în anul 2000 la Universitatea Slavonă.
La solicitarea deputaților liberali, ministrul Educației, Maia Sandu, a prezentat informații detaliate cu privire la studiile premierului Chiril Gaburici.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
23.09.2026
16:40
23.09.2026
16:36
23.09.2026
16:31
23.09.2026
15:19
23.09.2026
14:57
23.09.2026
14:47
23.09.2026
14:17
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:47
23.09.2026
13:34
23.09.2026
13:10
23.09.2026
12:50
23.09.2026
12:42
23.09.2026
12:39
23.09.2026
12:31
23.09.2026
12:12
23.09.2026
12:08
23.09.2026
12:03
23.09.2026
11:58
23.09.2026
11:56
23.09.2026
11:49
23.09.2026
11:47
23.09.2026
11:42
23.09.2026
11:27
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor


















