Ce CADOURI au primit anul trecut șefii de la CNAS. Lista este LUNGĂ
2359
tribuna.md Deși sunt obligați prin lege să publice pe site lista de cadouri primite de angajați, conducătorii instituțiilor de stat în cele mai multe cazuri ignoră această prevedere legală. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) s-a conformat însă și a făcut publică lista de daruri primite de director și vicedirectori pe parcursul anului trecut.
Astfel, preşedintele CNAS, Maria Borta, anunță că a primit în dar două statuete, un tablou cu pietre, simbolizând harta Republicii Tadjikistan, o carte „Vilnius – Portrait of a City” și un suvenir din lână presată cu buzunare.
Vicepreşedintele CNAS, Tatiana Popa, a indicat mai multe cadouri: o statuetă din sticlă transparentă, pe suport albastru, o altă statuetă „Cetatea Sorocii”, câteva CD-uri, cinci cărți și un ou încondeat manual.
Vicepreşedintele CNAS, Alexei Sîci, indică în lista de cadouri o statuetă din piatră albă şi neagră cu emblema statului, o altă statuetă din sticlă albă pe suport albastru, trei cărți, un tablou cu pietre, un USB şi suport pentru cărţi de vizită și un arifmometru.
A indicat cadourile sale și șeful Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Ialoveni, Maia Moraru, o corabie mică cu chihlimbar și un tablou „Sacura”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională


















