04:36:21 02.04.2025
Stiri

Modificările la legislația electorală, puse la cale de autorități: Comisia de la Veneția are trei CONDIȚII

Politică 01.03.2017 16:28 Vizualizări3251
Modificările la legislația electorală, puse la cale de autorități: Comisia de la Veneția are trei CONDIȚII

Parlamentul R. Moldova ar urma să creeze în timp scurt un grup responsabil de elaborarea modificărilor la legislația electorală, iar spicherul Andrian Candu a afirmat astăzi că acestea vor aduce „mai multă claritate și beneficii atât în ce privește votul din diasporă, să clarifice odată pentru totdeauna votul din Transnistria și multe altele”.

Într-o conferință de presă susținută astăzi împreună cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, aflat într-o vizită în R. Moldova, Candu a evitat să spună dacă noul sistem electoral va fi unul mixt, așa cum se vehiculează.

Oficialul a spus că acest grup din Parlament va lua în considerare toate propunerile, astfel încât sistemul electoral din R. Moldova „să fie îmbunătățit atât din punct de vedere juridic, cât și politic”.

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a numit „provocări” intenția de a modifica legislația electorală și doleanța șefului statului de a avea mai multe împuterniciri, afirmând că instituția pe care o conduce este gata să ajute autoritățile R. Moldova să soluționeze aceste probleme.

Totuși, Comisia de la Veneția are trei condiții, a spus Buquicchio. Prima este că orice modificare a legislației electorale trebuie efectutată cu cel puțin un an înaintea următorului scrutin electoral, a doua - să existe un proces vast de discuții și dezbateri între autorități, partide și societatea civilă pe marginea acestor modificări, iar a treia - reforma electorală să fie adoptată în urma unui consens politic cât mai larg.

Președintele Comisiei de la Veneția a amintit că o inițiativă din 2013 de a introduce sistemul electoral mixt în R. Moldova a stârnit îngijorări la acea vreme, potrivit cărora acesta ar fi putut oferi posibilitatea unor oligarhi să influențeze partidele politice.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte