Cazul Negruță // Curtea de Apel obligă și pe urmă îl pedepsește pe cel obligat: „Trebuie să fii SCHIZOFRENIC”
2873
După ce Curtea de Apel a obligat, în ianuarie 2012, Ministerul Finanțelor să-i plătească președintelui Asociației „Parlamentul 90”, Pantelei Sandulache, un prejudiciu moral de 400 de mii de euro, aceeași instanță a decis recent să-l condamne pe ministrul de atunci, Veaceslav Negruță, pentru că a executat verdictul acesteia.
„Trebuie să fii schizofrenic să faci așa ceva. Dar se face, dacă se știe ce trebuie de făcut. După ce CA l-a obligat pe Negruță să-i plătească lui Sandulache 400 de mii de euro, tot aceeași instanță îl condamnă pentru că a făcut-o”, constată Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politici Publice.
Amintim că Sandulache a cerut în instanță 2,4 milioane de euro ca prejudiciu moral suportat în urma inițierii pe numele lui a două dosare penale. În ianuarie 2012, Curtea de Apel Chișinău a dispus achitarea a 400 000 de euro. Decizia a fost executată, iar ulterior contestată la CSJ de Procuratura Generală, la care s-a alăturat și Ministerul Finanțelor.
Astfel, la 19 iulie, Curtea Supremă de Justiție a decis că fostul deputat va primi doar 1 000 de euro.
În paralel, Procuratura Anticorupție s-a apucat de capul lui Negruță. Fostul ministru a scris ulterior pe blogul său că acest dosar „e o creatură” menită să-l facă, în acei ani, mai „cooperant” în cazul devalizării Băncii de Economii, lucru pe care acesta nu l-a acceptat cât a condus ministerul.
17.12.2025
13:52
368
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
632
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
16:19
653
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
15:43
665
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
839
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
850
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
796
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
886
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1223
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1340
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1280
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
17.12.2025
16:58
165
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
205
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
247
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
359
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
248
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
247
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
530
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
340
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
440
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
358
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
383
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
353
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
335
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
470
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
389
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
403
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
405
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
458
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
410
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
432
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
629
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
820
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
868
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
631
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
625
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














