Cazul Filat revine în PRIM-PLAN. Plângerile sale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) vor fi examinate în mod PRIORITAR
10313
Plângerile fostului premier Vlad Filat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) vor fi examinate în mod prioritar. Despre acest lucru a anunțat avocatul fostului lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Victor Munteanu.
Potrivit lui Munteanu, pe 9 ianuarie 2019, președintele Secțiunii II de la CtEDO l-a informat despre faptul că a acceptat solicitarea depusă și a decis examinarea ambelor cereri în mod prioritar.
La examinarea cererilor, Curtea va lua în considerație importanța și urgența problemelor invocate de reclamanți.
Ex-deputatul Vlad Filat a fost reținut în clădirea Parlamentului R. Moldova la 15 octombrie 2015, contrar normelor prevăzute de legislație, spune avocatul.
În opinia acestuia, a urmat o execuție publică, care a avut ca finalitate aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cadrul unui proces de judecată, pe care organismele internaționale l-au apreciat drept „proces motivat politic” și „justiție selectivă”.
„Sentința lui Vlad Filat nu s-a bazat pe probe obiective, condamnarea acestuia la închisoare a avut ca temei, fie declarațiile unor persoane aflate sub presiunea dosarelor penale, fie riscul condamnării acestora. În acest sens, Vladimir Filat a depus două cereri la Curtea europeană a drepturilor omului în care a invocat încălcarea mai multor drepturi protejate de Convenția europeană, printre care dreptul la libertate și siguranță, condițiile de detenție, dreptul la un proces echitabil, lipsirea de mandatul de deputat înainte de decizia Curții Supreme de Justiție, caracterul politic al dosarului penal în privința sa”, punctează Munteanu.
Fostul premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă, a epuizat, la finele anului 2017, toate căile de atac naționale, după ce Curtea Suprema de Justiție a respins recursul în anulare declarat de avocații săi, declarându-l inadmisibil.
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
26.05.2020
13:00
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















