Cauţi o OCUPAŢIE nobilă în Chişinău? Acest anunţ ar putea să te intereseze
2801
În municipiul Chişinău se desfăşoară acum o campanie de recrutare a asistenţilor parentali cu genericul „Fiecare copil are nevoie de o familie!”, lansată de CCF Moldova, în parteneriat cu Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului.
Ideea acestei campanii este de a promova cât mai larg un serviciu extrem de necesar pentru municipiul Chişinău şi întreaga ţară – un serviciu care anual salvează mulţi copiii abandonaţi care riscă să ajungă în internate sau în stradă, sau care astăzi stau în orfelinate şi visează la o familie.
Campania presupune mobilizarea activă a administrației publice locale din cele 18 comune ale municipiului Chișinău, instituțiile de stat și cele private, actorii comunitari şi asistenții parentali profesioniști care deja activează în cadrul serviciului de asistență parentală şi care sunt principalii transmiţători ai practicilor pozitive către publicul larg.
Posterele care încurajează locuitorii capitalei să devină asistenţi parentali profesionişti au fost plasate în troleibuze, în locuri publice, în cadrul Direcțiilor sectoriale de protecţie a copilului, primării, biserici, puncte medicale, magazine, școli, grădinițe etc.
Organizatorii campaniei îşi propun să recruteze cât mai mulți solicitanți pentru această profesie nobilă – de a fi în rol de părinte. Vor fi selectaţi cei mai potriviți asistenți parentali pentru copiii care astăzi au nevoie de grijă şi dragoste familială.
Asistentul parental profesionisteste persoana care prestează acest serviciu la propriul său domiciliu, oferind copiilor îngrijirea şi afecţiunea de care au nevoie. Munca sa este una netradiţională, cu un orar de 24 din 24 ore, fără zile de odihnă sau concediu, însă care aduce satisfacție, pentru că schimbă destine şi sorţi ale multor copii.
În municipiul Chișinău, Serviciul de asistență parentală profesionistă activează de 15 ani. Astăzi 39 de asistenți parentali profesioniști au în îngrijire copii. Unii dintre asistenții parentali au o experienţă avansată, prin ei trecând deja al 9-lea copil.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















