Câte semnături a COLECTAT Maia Sandu și ce spune despre înaintarea unui CANDIDAT comun la alegerile prezidențiale
4061
Peste 27 de mii de oameni au semnat listele de subscripție ale grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi chiar de Maia Sandu, care a venit cu echipa sa la Comisia Electorală Centrală (CEC).
„Am reușit să colectăm peste 27 de mii de semnături, dar la CEC am prezentat 24 832. A fost un proces interesant pentru noi, deoarece am vorbit cu cetățenii, am aflat mai multe despre așteptările lor. A fost un proces ușor, dar am avut parte de un incident la Primăria Orhei. Listele noastre au fost reținute 5 zile, iar după acest termen ni s-a comunicat că, de fapt, cei care au semnat pentru PAS ar fi semnat mai înainte pentru candidatul „Ravnopravie” (Inna Popenco n.r.). Asta în pofida faptului că acest candidat a adus la Primărie listele după noi. Urmează să vedem dacă acel candidat a prezentat la CEC liste false”, a spus Maia Sandu.
Liderul PAS spune că nu este deranjată de faptul că ar putea figura cu nr. 6 sau nr. 7 în buletinele de vot: „Nu contează cine vine primul, dar contează cine pleacă ultimul. R. Moldova are nevoie de o clasă politică nouă, iar alegerile prezidențiale sunt un pas important în acest sens. În aceste alegeri lupta se va duce între corupți și oameni curați”.
Aceasta s-a referit și la animozitățile din ultimele zile privind înaintarea unui candidat unic din partea Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, PAS și Partidul Liberal Democrat din Moldova. „Eu cred că ideea înaintării unui candidat unic este cea mai potrivită, cea mai fezabilă. Ne vom respecta angajamentul și vom măsura încrederea de care se bucură cei doi candidați (Maia Sandu și Andrei Năstase n.r.). Ulterior vom lua o decizie. Noi trebuie să înțelegem că, până la urmă, nu e vorba de relația între cei doi lideri de partid, ci de coeziunea între electoratul celor două formațiuni. Oricine va fi desemnat în calitate de candidat unic are nevoie de sprijin. Dacă ne vom certa, atunci vom supăra și electoratul care nu va ieși la vot. Urmează să ne așezăm la o masă, să discutăm la rece și să găsim soluția cea mai bună”, a concluzionat Sandu.
De menționat că, tot astăz,i candidatul „Partidului Nostru”, Dmitri Ciubașenco, a depus listele cu semnături la CEC. Acesta a colectat 25 de mii de semnături și spune că semnatarii nu au fost „siliți de nimeni” să facă acest lucru.
„Am vizitat mai multe raioane, localități și nicăieri nu ne-am confruntat cu o atitudine negativă sau provocări. Lumea, deși este dezamăgită, vede în „Partidul Nostru” o alternativă și spune că va vota pentru noi”, a spus Ciubașenco.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
14:34
16.08.2026
14:20
16.08.2026
14:11
16.08.2026
13:33
16.08.2026
12:54
16.08.2026
12:49
16.08.2026
12:27
16.08.2026
11:27
16.08.2026
11:04
16.08.2026
10:30
16.08.2026
10:07
16.08.2026
09:44
16.08.2026
08:41
16.08.2026
08:27
16.08.2026
08:04
16.08.2026
07:36
16.08.2026
07:24
16.08.2026
07:05
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington


















