07:17:16 24.04.2024
Stiri

Când ne-ar putea lovi MARELE CUTREMUR

Social 24.11.2014 11:50 Vizualizări1843 Autor: Ziarul National
Când ne-ar putea lovi MARELE CUTREMUR sursa: ziarulring.ro


Sâmbătă seara, în România, Republica Moldova și Bulgaria, s-a resimțit un cutremur produs în Vrancea, la o adâncime de 39 de kilometri, cel mai mare seism din ultimii 10 ani. Imediat, toată lumea s-a întrebat când va urma un seism de magnitudine mare.

După cutremurul de 5,7 pe scara Richter, românii s-au îngrijorat că am putea fi loviți de un seism mult mai însemnat. Potrivit ziarulring.ro, profesorul Gheorghe Marmureanu, directorul onorific al Institutului Național de Fizica Pământului, a explicat când ar putea fi lovită România de un cutremur precum cel din 1977.

„Nu înseamnă că un cutremur din acesta e cumva un precursor a ceva. Acest cutremur este în trendul normal, dar asta nu înseamnă ca sistemul se descarcă. Pur și simplu s-a întâmplat undeva o rupere, iar fenomenul de coliziune continentală continuă. Când se va rupe total, atunci va fi cutremur mare. Niciodată un cutremur în lumea asta nu a fost prezis. (…) Cutremurul care va fi foarte adânc va fi la o anumită distanță de timp, peste 60 sau peste 100 de ani față de cel din `77. Asta am găsit din punct de vedere istoric”, a declarat specialistul.

Mircea Radulian, directorul științific al INFP, a explicat că, după efectuarea mai multor cercetări, nu s-a contactat nicio legătură între seismele de suprafață și cele de adâncime. „Nu avem niciun motiv să credem că trebuie să vină cutremurul mare acum. Privind la scară mare, noi permanent avem această «amenințare», nu putem spune că zona Vrancea nu va produce cutremure de acum încolo 100 de ani… Practic, nu poți să știi exact când va veni acest cutremur. Zona Vrancea are anumite perioade, unele mai active și altele mai liniștite”, a explicat expertul.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md