Buncărele SECRETE de la Olișcani

URSS // O bază militară de ultimă generație și un punct de comandă de rezervă pentru Statul-Major al Direcţiei Sud-Vest al Forţelor Armate ale Tratatului de la Varşovia. Asta se construia prin anul 1985 în pădurea din satul Olișcani

Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, s-au stopat și lucrările de pe șantierul bazei militare de la Olișcani, raionul Șoldănești. Deși în acel moment baza era aproape gata, în anii ’90 s-au ars toate actele, au încetat lucrările, iar soldații au plecat de-acolo. Orășelul militar și oficiile au fost abandonate, iar câteva etaje ale celor două buncăre au fost inundate. „Au plecat rușii și au luat cu ei toată informația. Era un mare secret acolo”, ne spune Diana Ungur din Olișcani.

Gard din sârmă ghimpată

Pe teritoriul de aproximativ 20 de hectare, unde se plănuia construcția acestui centru de comandă, au rămas astăzi doar fantomele a două blocuri administrative şi a unui bloc locativ. Terenul este brăzdat de șanțuri, iar mai multe etaje ale celor două buncăre, în formă de cerc, învelite cu câteva straturi de beton, sunt inundate cu apă. Dacă astăzi accesul către această zonă este liber, pe vremuri, pentru a ajunge la buncăr era nevoie de trecut peste trei garduri din sârmă ghimpată. Victor Cuculencu avea 24 de ani pe atunci și a lucrat timp de o lună la aceste construcții.

„Era nevoie de un soldat care știa să lucreze pe excavator. Am primit permisiune de la Moscova și am fost angajat la muncă. Am săpat de la etajul cinci, în jos. Era mare secret atunci, nu aveam voie să vorbim cu nimeni. Țin minte că încercasem să mă uit ce fac alți muncitori și era cât pe ce să fiu arestat. Totul era securizat, pentru a intra acolo trebuia să avem permis”, ne povestește bărbatul.

„Buncărele aveau câte 12 etaje adâncime, erau rotunde și aveau diametrul de 60 de metri. Erau din metal foarte dur, materiale foarte calitative, robinete mari, acum vor să-l distrugă, dar nu pot, acolo sunt tone de fier și metale dure. Noi nu știam de unde le aduceau. Cred că din Rusia, căci așa ceva la noi nu se găsea. Plus la toate, toate utilajele se aduceau noaptea, nimeni nu vedea și nu știa nimic”, mai precizează domnul Victor.

Camere frigorifice și ieșiri subterane

Pentru ca buncărele să nu fie inundate de apele de la suprafaţă şi cele subterane, au fost montate camere frigorifice speciale care îngheţau solul din preajmă. Se zvonea că buncărele ar avea ieșire la calea ferată, dar atât Victor Cuculencu, care a lucrat pe excavator, cât și domnul Tudor Brânză, fost militar, pensionar al Ministerului Apărării, care de asemenea a lucrat pe teritoriul bazei, dezmint aceste afirmații.

„Buncărele aveau câte patru ieșiri în patru direcții diferite, la 100 de metri distanță, dar un tunel până la calea ferată nu a fost, doar se vorbește. Nici rachete nu erau acolo, baza nu a fost dotată cu armament, căci construcțiile nu s-au dus la bun sfârșit”, precizează Tudor Brânză.

Moș Victor mai spune că pe acest șantier au lucrat soldați de toate etniile, dar mai puțin moldoveni. „Lucrările au început prin anii 1984-1985, iar prin ‘90 soldații au plecat. A fost foarte frumos, dar s-a distrus tot. S-a săpat și s-a furat tot ce s-a putut. A fost o frumusețe extraordinară, mai erau și două clădiri cu cinci etaje, fiecare avea câte trei intrări. Clădirile erau asigurate cu apă, canalizare, gaz, tot ce trebuie. Dar după destrămarea Uniunii Sovietice, s-a deconectat tot și oamenii au plecat unul câte unul. Acolo erau trei plutoane, în unul era paza de soldați, în altul erau soldații care se ocupau de construcții, iar în al treilea erau cei care făceau mâncare. Nu s-a ajuns să se construiască până la urmă și nici nu s-a mai păstrat nimic, s-a furat tot ce s-a putut. Țin minte că, în timpul construcțiilor, multe fântâni din sat au rămas fără apă”, ne spune moș Victor.

Rușii au luat toată informația

Diana Ungur, originară din Olișcani, ne spune că acest buncăr este un mare mister și un subiect închis pentru locuitori. „El a fost construit de ruși, iar când aceștia au plecat, au luat cu ei toată informația. Tot atunci, ei au dat drumul la apă în buncăr, pentru a nu fi utilizat de nimeni. Tatăl meu, ca și alți localnici, a lucrat acolo, era ca un orășel foarte mic, cu câteva blocuri de locuit, clădiri administrative, cantină și buncărele propriu-zise”, zice Diana.

Și primarul localității ne spune că acest șantier era un mister pentru locuitori, iar atunci când a plecat armata sovietică, președintele raionului Șoldănești a pus pază, să nu intre nimeni pe teritoriu. „Au mai fost diferite antrenamente ale Armatei Naționale, dar cu timpul s-a distrus tot ce a fost. Acolo se păstra tehnica militară, erau dulapuri întregi cu fire pentru telecomunicații, serviciile încă nu erau pornite”, ne spune primarul localității, Andrian Svecla.

Centru performant de telecomunicații

Fostul militar Tudor Brânză zice că astfel de obiective militare mai existau pe teritoriul țării, dar Ministerul Apărării al fostei URSS a vrut să construiască unul mai mare. „S-a făcut un proiect special, s-au tăiat hectare întregi de pădure, s-a luat analiza solului, iar în 1985 s-au început construcțiile. Atunci, Ministerul Apărării avea putere”, ne spune fostul militar. Tudor Brânză ne mai zice că a lucrat cinci ani pe acest șantier și buncărele erau construite complet, dar numai la unul dintre ele s-a finalizat amenajarea și dotarea tehnică, cu ascensor, canalizare, apă, lumină, rețele electrice și tot de ce era nevoie. „Aici a fost un centru de telecomunicații foarte performant. Buncărele erau dotate foarte bine, niciun bombardament atomic nu putea să le distrugă. Eu eram militar pe atunci. Noi depindeam de Chișinău, dar primeam finanțare de la Odesa. Lucram în calitate de contabil și într-o zi am fost trimis la Odesa pentru a da darea de seamă cu privire la salarii, tot atunci, și contabilul-șef a fost chemat pentru dări de seamă, doar că la Moscova, pentru o săptămână. În acest timp, cât noi am fost plecați, s-au luat toate actele și s-au ars. A fost comandă de la Moscova”, își amintește fostul militar.

Inundație premeditată

Vitalie Ciobanu, directorul Centrului de Cultură și Istorie Militară, afirmă că inundarea buncărelor a fost intenționată. „S-a creat un grup de comandă. S-a retras armata sovietică, iar buncărul a fost inundat, pentru ca nimeni să nu aibă acces acolo. În aceste condiții, nu se mai putea nimic de făcut. Nici acum nu mai are rost, căci nu s-a păstrat nimic din obiective, doar o parte din construcție. Dacă s-ar fi păstrat edificiul întreg, poate că ar fi fost un punct pentru turism, dar dacă nu s-a avut necesarul de a-l pune în valoare, s-a distrus”, precizează Vitalie Ciobanu.

Astăzi, toate construcțiile de acolo au fost date în arendă și urmează a fi demolate.

„Vor să demoleze buncărele, dar acolo sunt materiale foarte mari și dure, nu cred că vor reuși”, afirmă Tudor Brânză.