10:20:54 19.04.2024
Stiri

Buget mai MARE pentru statele din vecinătatea UE în 2017: „Sunt bani de care R. Moldova poate beneficia, dacă are nevoie”

Politică 29.09.2016 12:00 Vizualizări1266 Autor: Ziarul National
Buget mai MARE pentru statele din vecinătatea UE în 2017: „Sunt bani de care R. Moldova poate beneficia, dacă are nevoie” infoeuropa.md


Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat, ieri, amendamentele la proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2017 care prevăd creșterea asistenței macrofinanciare pentru statele din vecinătatea UE, inclusiv pentru R. Moldova.

Astfel, bugetul destinat statelor din vecinătatea UE a crescut de la 30 la 45 de milioane de euro pentru anul 2017.

„Am obținut, în calitate de raportor din partea Grupului PPE pe Bugetul UE 2017, creșterea cu 15 milioane de euro a liniei de finanțare pentru asistență macrofinanciară acordată de UE statelor din Vecinătatea estică și sudică, deci și Republicii Moldova, de la 30 de milioane de euro, la 45 de milioane de euro. Sunt bani de care Republica Moldova poate beneficia anul viitor dacă are nevoie, pe lângă fondurile deja aflate la dispoziția sa și care ar putea fi deblocate după semnarea acordului cu FMI”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Comisiei pentru bugete a Parlamentului European.

Pe lângă acest amendament, Comisia pentru bugete a mai aprobat, la inițiativa Grupului PPE, creșteri de aproape 4,7 milioane de euro în Bugetul UE 2017 pentru combaterea sărăciei și prevenirea conflictelor în țările din cadrul Parteneriatului Estic.

„Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de fonduri UE pe cap de locuitor dintre statele vecine ale Uniunii Europene, iar eu, ca deputat român în Parlamentul European, am susținut mereu creșterea fondurilor europene alocate Moldovei, deoarece știu câtă nevoie este de acești bani dincolo de Prut și cred cu convingere în destinul proeuropean al Republicii Moldova”, a mai declarat deputatul european.

Votul final în plenul Parlamentului European va avea loc în săptămâna 24 - 28 octombrie curent. Ulterior, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European vor demara procedura de conciliere bugetară la finalul căreia vor trebui să ajungă la un acord final asupra Bugetului UE pentru 2017.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md