Stiri
Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Octavian Țâcu, care a fost audiat astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) mai bine de patru ore, susține că în scurt timp și actualul ministru, Octavian Bodișteanu, va fi nevoit să se prezinte în fața organelor de drept.
„Eu am prezentat celor de la CNA documente în original, care demonstrează că Bodișteanu ar fi comis încălcări grave. Acești doi băieți (Bodișteanu și Octavian Bucătaru, șeful Direcției sport de performanță) vor încerca să deturneze anumite documente, dar nu-i sfătuiesc, pentru că dețin aceste acte în original. Ulterior, ar putea fi acuzați și de alte abateri. Cred că domnul Bodișteanu va fi invitat la CNA pentru a lua cunoștință cu acuzele care i se aduc”, a spus Țâcu la ieșirea de la audieri.
Potrivit fostului ministru, urmează o perioadă fierbinte atât pentru el, cât și pentru oamenii implicați în unele scheme frauduloase. „Eu intenționam să plec în concediu, dar se pare că voi avea o vară neliniștită. Va trebui să mă mai prezint la CNA și să cooperez cu organele de drept”.
Pe final, Țâcu a spus în glumă că îl așteaptă pe Bodișteanu în ringul de box. „Îl aștept la mine la Durlești în ringul de box. Din păcate, la lupte libere nu mă pricep”, a conchis Octavian Țâcu.
Ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, respinge toate acuzațiile de corupție aduse de fostul ministrul Octavian Țâcu și sugerează că în spatele acestuia ar sta forțe care vor să se răzbune pe liberalii reformatori.
Bodișteanu va fi chemat la CNA, iar Țâcu îi aruncă MĂNUȘA
Sport
14.06.2013
13:20
2601
2601
„Eu am prezentat celor de la CNA documente în original, care demonstrează că Bodișteanu ar fi comis încălcări grave. Acești doi băieți (Bodișteanu și Octavian Bucătaru, șeful Direcției sport de performanță) vor încerca să deturneze anumite documente, dar nu-i sfătuiesc, pentru că dețin aceste acte în original. Ulterior, ar putea fi acuzați și de alte abateri. Cred că domnul Bodișteanu va fi invitat la CNA pentru a lua cunoștință cu acuzele care i se aduc”, a spus Țâcu la ieșirea de la audieri.
Potrivit fostului ministru, urmează o perioadă fierbinte atât pentru el, cât și pentru oamenii implicați în unele scheme frauduloase. „Eu intenționam să plec în concediu, dar se pare că voi avea o vară neliniștită. Va trebui să mă mai prezint la CNA și să cooperez cu organele de drept”.
Pe final, Țâcu a spus în glumă că îl așteaptă pe Bodișteanu în ringul de box. „Îl aștept la mine la Durlești în ringul de box. Din păcate, la lupte libere nu mă pricep”, a conchis Octavian Țâcu.
Ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, respinge toate acuzațiile de corupție aduse de fostul ministrul Octavian Țâcu și sugerează că în spatele acestuia ar sta forțe care vor să se răzbune pe liberalii reformatori.
Stiri relevante
07.04.2021
16:41
3340
Nicolae Negru, despre sesizarea depusă la CC de către liderul PUN: „Octavian Țîcu și-a asumat o misiune complicată. Este evident că ALIANȚA Dodon-Șor-Plahotniuc a votat starea de urgență pentru a amâna dizolvarea Parlamentului, dar...”
25.01.2021
14:55
2463
DOC // Medicamentele pentru TRATAREA COVID-19 s-au SCUMPIT cu 40-50%. „În situația unui HAOS guvernamental, Parlamentul, până la dizolvarea sa, trebuie să fie mult mai activ în monitorizarea proceselor social-economice”
15.03.2020
14:03
12951
România face o EXCEPȚIE și trimite medicamente în R. Moldova. „Sunt sigur că Bătrîncea, Dodon și restul PSRM-iștilor nu o să RUPĂ CUTIILE de medicamente, așa cum „respectabilul” deputat a rupt harta României în Parlament”
01.03.2019
12:07
5847
VIDEO // Octavian Țâcu: „Blocul „ACUM” nu este Andrei Năstase și Maia Sandu. Sunt șapte oameni care au un CUVÂNT greu de spus”
31.01.2019
16:31
5841
DOC // LISTA medicamentelor care vor fi oferite GRATUIT de către farmaciile din R. Moldova începând cu 1 februarie
30.01.2019
11:45
2508
Autoritățile anunță medicamente GRATUITE pentru populație, începând cu 1 februarie: Este vorba de 148 de denumiri de produse farmaceutice
14.01.2019
11:00
2359
OPINIE // Pe cine l-ar fi VIZAT Octavian Țâcu atunci când a afirmat că „va rupe capul” celui care va încerca să SUBMINEZE dreapta
07.10.2017
13:03
3418
STUDIU // Mai mult de jumătate dintre medicamentele împotriva cancerului sunt…
25.12.2016
15:30
4398
Ce se întâmplă când AMESTECAŢI alcoolul cu medicamentele
29.05.2016
09:28
3419
CRIZA medicamentelor // Pacienții asigurați sunt nevoiți să le cumpere din surse proprii
10.04.2016
12:48
3746
Decizie NEPLĂCUTĂ, luată de farmacii. GATA cu reducerile!
15.01.2016
10:40
3704
Medicamentele se SCUMPESC! Cât vor costa preparatele pentru răceală?
07.04.2021
16:41
25.01.2021
14:55
15.03.2020
14:03
01.03.2019
12:07
31.01.2019
16:31
30.01.2019
11:45
14.01.2019
11:00
07.10.2017
13:03
25.12.2016
15:30
29.05.2016
09:28
10.04.2016
12:48
15.01.2016
10:40
Top stiri
29.09.2026
00:58
107
Putin îi prelungește cu cinci ani mandatul lui Kirill Dmitriev, emisarul Moscovei în relația cu SUA
29.09.2026
00:36
181
Putin mărește efectivele armatei Rusiei, iar Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
28.09.2026
23:24
292
Vreme predominant uscată între 29 septembrie și 5 octombrie 2026
28.09.2026
23:21
312
Atacuri ruseşti în plină zi în Ucraina: Academia Naţională de Ştiinţe din Kiev, avariată, iar cel puţin cinci persoane au murit
28.09.2026
22:44
325
Starship a ajuns pentru prima dată pe orbita Pământului, dar o problemă la motor a scurtat misiunea
28.09.2026
20:56
446
Ministrul britanic pentru IA: Regatul Unit are nevoie de un plan pentru pierderi de locuri de muncă fără precedent
28.09.2026
20:45
409
Moldova Business Week 2026: Republica Moldova își consolidează piața de capital și atrage noi investiții
28.09.2026
20:40
426
Vasile Tofan, către investitorii români: „Guvernul de la Chișinău este un partener al antreprenorilor”
28.09.2026
20:00
476
Beijingul nu comentează afirmația că Trump i-ar fi propus lui Xi să cumpere arme americane
28.09.2026
19:49
488
Premierul Vasile Tofan invită compania SITA să-și extindă activitatea în Republica Moldova
28.09.2026
19:07
469
Un bebeluș de 10 luni, salvat de chirurgii SCJU Brăila după o operație de patru ore pentru o tumoră intestinală
28.09.2026
19:00
444
Comunitățile de energie regenerabilă pot obține granturi de până la 100.000 de dolari. Apel lansat la Ialoveni
28.09.2026
18:30
515
Premierul Vasile Tofan și cancelarul Austriei au discutat despre investiții și integrarea europeană a Republicii Moldova
28.09.2026
18:17
434
La Nisporeni, Săptămâna Europeană a Sportului s-a încheiat prin sport și artă, alături de peste 200 de copii
28.09.2026
17:57
518
Valeriu Chiveri și ambasadoarea Țărilor de Jos au discutat despre reintegrarea Republicii Moldova
28.09.2026
17:39
580
Parlamentul ungar ridică imunitatea lui Peter Magyar și a doi foști miniștri ai lui Viktor Orban, vizați în dosare penale
28.09.2026
17:39
3138
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
28.09.2026
17:38
491
UE sprijină alinierea unităților de procesare a laptelui și cărnii din Republica Moldova la standardele europene
28.09.2026
17:08
485
„Parlamentul prin ochii copiilor”: elevii au ilustrat democrația și activitatea instituțiilor statului
28.09.2026
16:59
472
Psihologii ar putea activa după reguli noi: proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament
28.09.2026
16:57
578
UE sancționează 40 de persoane și entități din Rusia pentru deportarea copiilor ucraineni și excluderea partidului Iabloko de la alegeri
28.09.2026
16:50
547
Papa Leon al XIV-lea, apel la Metz pentru curaj în negocieri și compromisuri în numele păcii în Europa: „Minciuna și înșelăciunea” trebuie să înceteze
28.09.2026
16:41
521
Seul îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei în disputa privind cei doi prizonieri nord-coreeni
28.09.2026
16:30
520
Iranul neagă reluarea rapidă a negocierilor cu SUA, anunțată de Trump
28.09.2026
16:24
572
OpenAI recunoaște că boții săi au accesat și modificat site-urile mai multor agenții guvernamentale din SUA
29.09.2026
00:58
29.09.2026
00:36
28.09.2026
23:24
28.09.2026
23:21
28.09.2026
22:44
28.09.2026
20:56
28.09.2026
20:45
28.09.2026
20:40
28.09.2026
20:00
28.09.2026
19:49
28.09.2026
19:07
28.09.2026
19:00
28.09.2026
18:30
28.09.2026
18:17
28.09.2026
17:57
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:38
28.09.2026
17:08
28.09.2026
16:59
28.09.2026
16:57
28.09.2026
16:50
28.09.2026
16:41
28.09.2026
16:30
28.09.2026
16:24
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















