Stiri
Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Octavian Țâcu, care a fost audiat astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) mai bine de patru ore, susține că în scurt timp și actualul ministru, Octavian Bodișteanu, va fi nevoit să se prezinte în fața organelor de drept.
„Eu am prezentat celor de la CNA documente în original, care demonstrează că Bodișteanu ar fi comis încălcări grave. Acești doi băieți (Bodișteanu și Octavian Bucătaru, șeful Direcției sport de performanță) vor încerca să deturneze anumite documente, dar nu-i sfătuiesc, pentru că dețin aceste acte în original. Ulterior, ar putea fi acuzați și de alte abateri. Cred că domnul Bodișteanu va fi invitat la CNA pentru a lua cunoștință cu acuzele care i se aduc”, a spus Țâcu la ieșirea de la audieri.
Potrivit fostului ministru, urmează o perioadă fierbinte atât pentru el, cât și pentru oamenii implicați în unele scheme frauduloase. „Eu intenționam să plec în concediu, dar se pare că voi avea o vară neliniștită. Va trebui să mă mai prezint la CNA și să cooperez cu organele de drept”.
Pe final, Țâcu a spus în glumă că îl așteaptă pe Bodișteanu în ringul de box. „Îl aștept la mine la Durlești în ringul de box. Din păcate, la lupte libere nu mă pricep”, a conchis Octavian Țâcu.
Ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, respinge toate acuzațiile de corupție aduse de fostul ministrul Octavian Țâcu și sugerează că în spatele acestuia ar sta forțe care vor să se răzbune pe liberalii reformatori.
Bodișteanu va fi chemat la CNA, iar Țâcu îi aruncă MĂNUȘA
Sport
14.06.2013
13:20
2395

Stiri relevante
07.04.2021
16:41
3066
Nicolae Negru, despre sesizarea depusă la CC de către liderul PUN: „Octavian Țîcu și-a asumat o misiune complicată. Este evident că ALIANȚA Dodon-Șor-Plahotniuc a votat starea de urgență pentru a amâna dizolvarea Parlamentului, dar...”
25.01.2021
14:55
2229
DOC // Medicamentele pentru TRATAREA COVID-19 s-au SCUMPIT cu 40-50%. „În situația unui HAOS guvernamental, Parlamentul, până la dizolvarea sa, trebuie să fie mult mai activ în monitorizarea proceselor social-economice”
15.03.2020
14:03
12629
România face o EXCEPȚIE și trimite medicamente în R. Moldova. „Sunt sigur că Bătrîncea, Dodon și restul PSRM-iștilor nu o să RUPĂ CUTIILE de medicamente, așa cum „respectabilul” deputat a rupt harta României în Parlament”
01.03.2019
12:07
5642
VIDEO // Octavian Țâcu: „Blocul „ACUM” nu este Andrei Năstase și Maia Sandu. Sunt șapte oameni care au un CUVÂNT greu de spus”
31.01.2019
16:31
5582
DOC // LISTA medicamentelor care vor fi oferite GRATUIT de către farmaciile din R. Moldova începând cu 1 februarie
30.01.2019
11:45
2325
Autoritățile anunță medicamente GRATUITE pentru populație, începând cu 1 februarie: Este vorba de 148 de denumiri de produse farmaceutice
14.01.2019
11:00
2204
OPINIE // Pe cine l-ar fi VIZAT Octavian Țâcu atunci când a afirmat că „va rupe capul” celui care va încerca să SUBMINEZE dreapta
07.10.2017
13:03
3195
STUDIU // Mai mult de jumătate dintre medicamentele împotriva cancerului sunt…
25.12.2016
15:30
4159
Ce se întâmplă când AMESTECAŢI alcoolul cu medicamentele
29.05.2016
09:28
3176
CRIZA medicamentelor // Pacienții asigurați sunt nevoiți să le cumpere din surse proprii
10.04.2016
12:48
3539
Decizie NEPLĂCUTĂ, luată de farmacii. GATA cu reducerile!
15.01.2016
10:40
3475
Medicamentele se SCUMPESC! Cât vor costa preparatele pentru răceală?

Top stiri
03.02.2026
21:09
65
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
20:24
90
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
03.02.2026
20:23
103
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
03.02.2026
19:55
446
Ucraina acceptă planul SUA–UE pentru armistițiu cu Rusia: răspuns militar occidental în 24–72 de ore la încălcarea încetării focului
03.02.2026
19:02
378
Parchetul francez cere interdicţie de a candida, punând sub semnul întrebării şansele lui Marine Le Pen la prezidenţialele din 2027
03.02.2026
18:29
369
Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
03.02.2026
17:51
379
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
387
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
546
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
488
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
482
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
514
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
523
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
602
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
910
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
914
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
588
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
606
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
593
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
925
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
564
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
773
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
534
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
603
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
785
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi