„Boala” de care suferă mai mulți demnitari moldoveni. Un psiholog a pus diagnosticul
1816
click.ro Psihologul român Cezar Laurenţiu Cioc analizează în mod obiectiv tendinţa mai-marilor dintre angajaţii statului, de a folosi coloana oficială și escorta poliţiei atunci când circumstanţele NU impun acest lucru, umilindu-i pe ceilalți participanţi la trafic.
„Este o chestiune de putere! Puterea se cere manifestată și exprimată. A avea putere şi a nu o aduce la cunostinţa celorlalţi prin diferite mijloace, este ca și cum ai avea o haină superbă pe care ai ţine-o în şifonier fără să te vadă nimeni îmbrăcat în ea. După revoluție, funcţiile înalte au venit la pachet cu privilegii care le dădeau ocupanţilor statut de Dumnezeu pe pământ. În practica psihologiei clinice, acest comportament se numește Complexul Zeus. Pe scurt, este o tendinţă de a manifesta autoritatea și puterea în fața celor care se presupune din start că au, în interacțiune cu tine, o poziţie de subordonare. Tendinţa de superioritate manifestată fară perdea a fost încurajată din punct de vedere psiho-sociologic după revoluție prin lipsa coerciţiei. Cu alte cuvinte, nu au existat consecinţe pentru cei care în mod nejustificat dar uneori legal-abuziv erau „mai egali decât alţii”, afirmă psihologul de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















