BNM dă ASIGURĂRI că nu sunt premise pentru fluctuații pe piața valutară, dar e nevoie să vină FMI cât mai repede
Leul s-a depreciat în ultimele zile, dar oficialii Băncii Naționale din Moldova (BNM) spun că nu sunt premise pentru fluctuații pe piața valutară.
„Asupra pieței valutare influențează alți factori pe care îi cunoaștem. E vorba de demisia Guvernului, discuțiile privind situația din sectorul bancar, amânarea vizitei misiunii FMI, precum și a altor parteneri dezvoltare”, a declarat astăzi viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag, într-o conferință de presă.
Potrivit oficialului, situația este oarecum stabilă pe piața valutară, dar se atestă o scădere în ceea ce privește remitențele, investițiile directe și fluxurile de capital, dar și mijloacele venite de la partenerii de dezvoltare.
„E o scădere în acest an la aceste capitole, dar se observă o stabilizare a situației. Situația e calmă, oamenii își pot retrage depozitele de la băncile aflate sub administrație specială. Mai mult, aceștia așteaptă mai întâi expirarea acestor depozite, ca să poată ridica și dobânda”, a spus oficialul de la BNM.
Marin Moloșag a mai adăugat că BNM este pregătită pentru a face față oricărei evoluții pe piața valutară. „Așteptăm învestirea Guvernului și ulterior invitarea misiunii de la FMI. Trebuie de început discuții și cu alți parteneri de dezvoltare”, a punctat acesta.
Sursa citată s-a referit și la lichidarea sau naționalizarea Băncii de Economii. „Lichidarea ar costa mai ieftin decât naționalizarea, dar totuși depinde și modul în care se va face această naționalizare. Noi urmărim atent situația celor trei bănci aflate sub administrație specială și acordăm o atenție deosebită structurii acționarilor și a celor care dețin băncile. Deocamdată nu sunt schimbări”, a conchis viceguvernatorul BNM.
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei