11:56:54 23.04.2024
Stiri

Bloc medical RENOVAT după câteva decenii. Proiectul a costat 79 de milioane de lei

Social 26.11.2014 18:01 Vizualizări1336 Autor: Stela Mihailovici
Bloc medical RENOVAT după câteva decenii. Proiectul a costat  79 de milioane de lei


Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din satul Vorniceni, Stășeni, are un bloc medical renovat în totalitate unde vor putea fi internați și tratați cu ajutorul aparatelor medicale de ultimă generație cel puțin 240 de bolnavi.

Spitalul, specializat în tratamentul pacienţilor cu tuberculoză, nu a mai fost reparat de câteva decenii. Astăzi, a fost dat în exploatare blocul nr. 2 al clinicii. La ceremonie a participat și ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, însoțit de directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga.

După lucrările de reconstrucție, edificiul dispune de patru camere de ventilare, amplasate subteran în vecinătate cu blocul, are instalate sisteme inginereşti de condiţionare a aerului pentru fiecare salon şi pat, precum şi de un server aparte pentru sistemele informaţionale. Asigurarea cu apă potabilă se efectuează dintr-o sondă arteziană, iar în interiorul clădirii a fost amplasat un sistem de purificare a apei potabile.

Blocul nr. 2 al spitalului are două saloane de tratament intensiv, 114 saloane pentru 240 de bolnavi, un birou de internare, săli de proceduri dotate cu inventar medical performant și o secţie pentru tratament coercitiv. Încăperile speciale pentru spălarea şi dezinfectarea echipamentului bolnavilor sunt dotate cu tehnică modernă.

Reconstrucția spitalului a fost planificată în anul 2006, iar lucrările au demarat doi ani mai târziu. Costul total al proiectului depășește 79 de milioane de lei. Banii au fost alocaţi din Bugetul de Stat, Fondul de Dezvoltare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Fondul Global şi Centrul PAS.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md