Bisericile, VERIFICATE înainte de Paște
În ajunul Sărbătorilor Pascale, pompierii verifică bisericile din localitățile R. Moldova. Astfel, peste 1 700 de edificii de cult au fost supuse verificărilor, dintre care 200 în municipiul Chișinău.
În urma controalelor, angajaţii serviciului au depistat că unele lăcaşe utilizează reţele electrice defecte, iar elementele constructive ale acoperişului nu sunt supuse tratării cu soluţii ignifuge.
De asemenea, în mai multe biserici lipsesc mijloacele de primă intervenţie.
Intenţia angajaţilor Serviciului Situaţii Excepţionale nu este de a sancţiona factorii de decizie, dar de a-i responsabiliza pentru a respecta normele antiincendiare. Pompierii recomandă și enoriaşilor să fie atenţi când utilizează lumânările.
Totodată, aceștia atenţionează asupra interzicerii blocării căilor de acces pentru autospecialele de intervenţie ale salvatorilor.
Astfel de razii sunt efectuate în fiecare an.
Potrivit DSE, în ultimii ani nu au fost înregistrate incendii în lăcaşele de cult.
O nouă schemă de escrocherie în R. Moldova: Ministerul Finanțelor NU trimite şi nici nu intenționează să expedieze scrisori cetățenilor pentru a le cere să achite impozitul pe venit
Autoritățile au SIMPLIFICAT la maximum procedura de înmatriculare a vehiculelor pentru a reduce vizitele la ghișee: Suntem foarte aproape să lansam vânzarea mașinilor complet on-line și cu livrarea acasă a documentelor și plăcuțelor de înmatriculare
Showurile susţinătorilor lui Şor şi alarmele false cu bombă au scos oamenii de pe Aeroportul Internațional Chișinău: Precizările Poliției de Frontieră