22:38:50 28.03.2024
Stiri

Basarabeanca din Australia

Moldovenii în lume 27.02.2015 09:20 Vizualizări7658 Autor: Mariana Rață
Basarabeanca din Australia


DESCOPERĂ // Stabilită de zece ani în Sydney, Cristina Metelski Scorpan afirmă că australienii au prins a căuta R. Moldova pe hartă

Originarii din R. Moldova stabiliți în Australia pot fi numărați pe degete. Chiar dacă mulți concetățeni de-ai noștri și-ar dori să ajungă acolo, ademeniți de nivelul înalt de viață, puțini au reușit să-și împlinească visul. Cristina Metelski Scorpan este una dintre aceste „rarități”. Tânăra recunoaște că s-a „îndrăgostit de la prima vedere” de statul australian care a fascinat-o, a „capturat-o”, iar apoi a și schimbat-o.

Întâmplarea

„Nu am ales eu Australia, totul a fost circumstanțial și întâmplător”, povestește Cristina cum a ajuns în țara-insulă. Cu Facultatea de Drept absolvită în România, tânăra a fost, într-o bună zi, invitată în Australia de o persoană interesată în promovarea produselor australiene pe piața moldovenească și românească. Se întâmpla cu zece ani în urmă, iar de atunci Cristina a decis să își lege viața de această țară scăldată de ape.

A făcut o nouă Facultate de Drept, în Australia, și-a creat o familie, a devenit cetățean australian, iar apoi și mamă.

„Australia a fost dragoste la prima vedere. E țara care mi-a oferit oportunități și o viață calmă”, recunoaște Cristina.

Bucuria lucrurilor simple

Vorbește cu însuflețire despre noii săi concetățeni. „Australienii sunt un popor amabil și relaxat. Nimeni nu ridică vocea și argumentul este puterea convingerii. Când am locuit într-un cartier bogat al Sydney-ului, oamenii în vârstă erau foarte binevoitori și mă salutau mereu. Milionarii nu-și afișează bogățiile și îți vorbesc ca unui egal. Australienii sunt oameni simpli și se bucură de lucruri simple: de o zi cu soare, de scăldatul în ocean sau de o porție de pește cu cartofi prăjiți. Ei îți vor zâmbi și te vor saluta, dacă te vor întâlni pe aceeași alee, în același parc. Aici, au toți șanse egale, indiferent de naționalitate, etnie sau culoarea pielii”, ne descrie ea poporul pe care l-a preferat celui moldovenesc.

Indemnizații de 12 mii de dolari pentru îngrijirea copilului

Proaspătă mămică și aflată în așteptarea celui de-al doilea copil, Cristina laudă grija statului față de copii și mame.

„Am născut într-un spital public și am avut o experiență extraordinară. Îmi doream să nasc din nou, datorită atitudinii cu care mamele sunt tratate de personalul medical. În plus, nu este de neglijat nici indemnizația unică pentru nașterea copiilor și cele lunare pentru creșterea lor.

Pentru cele 18 săptămâni cât durează concediul maternal, părintele, care a avut un loc de muncă anterior, primește în jur de 12 mii de dolari, adică circa 2667 de dolari pe lună. Mamele care nu au lucrat anterior, primesc o indemnizație unică de 2 000 de dolari, pentru primul copil născut, sau de o mie de dolari, pentru copiii următori”, ne explică tânăra politica demografică din Australia.

„Nu am întâlnit așa ceva”

Întrebată care sunt totuși problemele de care se plâng australienii, Cristina ne întreabă mirată: „Australieni să se plângă? Nu am întâlnit așa ceva! Australienii, în general, sunt oameni practici și își asigură bunurile, sănătatea și ipoteca, astfel încât viața le este mai ușoară atunci când nenorocirea se abate asupra lor. Statul are grijă de cei fără serviciu pe toată perioada căutării unui serviciu, statul are grijă de mamele singure, statul susține angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități, statul îți plătește studiile în avans. Chiar și „cu cine votez” nu e o problemă pentru mulți. Viața rămâne la fel de frumoasă, indiferent de micile schimbări pe care le fac politicienii”, spune Cristina Metelski Scorpan.

„Moștenirea” lingvistică

Astăzi, tânăra lucrează la o firmă de design în construcții. „Aici am primit primele aprecieri și am prins aripi. Am certitudinea că îmi pot crea o carieră care să nu dăuneze familiei și să îmi asigure o casă și o viață relaxată”, spune ea. Deocamdată, însă, Cristina se dedică întru totul educației fiicei sale, Antonia.

Chiar dacă are doar doi ani, micuța vorbește deja în trei limbi, cu mama – românește, cu tatăl, care este belarus, - rusește, iar cu ceilalți - în engleză. „De altfel, aceasta este limba ei preferată. Cuvintele scurte sunt mai ușor de memorat și de pronunțat”, afirmă mama micuței care intenționează să o încurajeze să învețe și în continuare toate cele trei limbi.

Prețul enorm al fericirii

Viața fericită din Sydney nu o scapă însă de dorul de casă. „Îmi lipsește verdele crud al Moldovei, legumele mălăiețe și pline de gust de pe pământurile moldovenești. Îmi lipsesc bucătăria moldovenească și bucatele pregătite de mama mea. Pentru a fi fericită în Australia, plătesc un preț enorm – sufletul plânge după părinți, surioară, nepoțică și bunici”, se destăinuiește ea.

Planifică să vină în vizită acasă peste vreo doi ani, dar nu și să se întoarcă definitiv.

„Nu cred. România mi-a dat șansa să fac studii pe care să le pot implementa și să îmbunătățesc situația din Republica Moldova. M-am confruntat însă adeseori cu mediocritatea și incultura, care mi-au frânt aripile”, nu își ascunde ea dezamăgirea.

Cristina susține că nu vede o soluție pentru dezvoltarea Republicii Moldova în afara granițelor României, iar cel mai important lucru care, în opinia ei, s-a întâmplat în ultimii ani acasă este hotărârea Curții Constituționale privind denumirea limbii de stat – „limba română”.

Australia, tărâmul traiului decent

În Australia, salariul minim pe economie este de 2 500 de dolari pe lună, adică de circa 25 de ori mai mare decât cel din R. Moldova. Cu salariul acesta trăiește decent o familie cu trei membri.

La prima vedere, traiul în această țară este scump, totuși, la final de lună, mai rămâi cu bani în buzunar. Spre exemplu, benzina costă acolo 1,4 dolari australieni litrul, adică circa 20 de lei, o pâine de 600 de grame se vinde cu 13 lei, un litru de lapte costă 20 de lei. Condiția este să ai locuință proprie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md