BÂLBÂIELI în Parlament // Cum a justificat Sârbu că se „LEAPĂDĂ” de amendamentele buclucașe la Legea procuraturii
4914
Așa cum a scris Ziarul NAȚIONAL în această dimineață, deputatul democrat Sergiu Sârbu s-a dezis astăzi de amendamentele propuse în cadrul ședinței de marți a Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități.
Sârbu a încercat să „dreagă busuiocul”, făcând trimitere la „o mare dezinformare și manipulare la care au fost supuși inclusiv partenerii R. Moldova”.
„Vreau să vă asigur că amendamentele propuse de mine la ședința de marți au caracter tehnico-redacțional și nu modifică nicidecum conținutul sau conceptul legii”, a încercat să se justifice Sârbu, precizând că, totuși, pentru a „elimina interpretările eronate” vrea să vină cu câteva precizări.
„Precizările” la care s-a referit deputatul au revăzut anularea amendamentelor propuse la ultima ședință a Comisiei juridice.
Astfel, au fost reintroduși în lege ofițerii de investigație care urmează să activeze constant în cadrul procuraturilor specializate, de rând cu ofițerii de urmărire penală, care vor fi detașați de la alte instituții pentru o perioadă de până la cinci ani. Anterior, deputatul a propus excluderea ofițerilor de investigații din structura procuraturilor specializate.
De asemenea, Sârbu a renunțat la amendamentul prin care era amânată pe un termen nedeterminat lichidarea prin comasare a procuraturilor de sector din Chișinău, fiind introdus un termen fix de creare a Procuraturii mun. Chișinău, prin absorbția procuraturilor de sector, de la 1 ianuarie 2017.
„Domnule Sârbu, să înțelegem că dvs. renunțați la aceste amendamente sau le reformulați?”, s-a interesat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
„Le reformulez”, s-a grăbit să explice Sârbu.
„Doamnă Apolschi, eu totuși vreau să înțeleg, ce s-a schimbat în proiectul Legii cu privire la procuratură, față de Raportul comisiei din 2015 cu privire la acest proiect de lege? Care este diferența dintre raportul de acum și acea din 2015?”, a întrebat deputatul liberal-democrat Tudor Deliu.
„Nu am schimbat proiectul din varianta propusă. Era însă necesar să examinăm și amendamentele apărute marți. Pe urmă, totuși, am revenit. În niciun fel nu am deplasat conceputul proiectul”, a încercat să explice președinta comisiei juridice, Raisa Apolschi.
Proiectul Legii cu privire la procuratură a fost votat în lectură finală, cu votul a 65 de deputați prezenți în sală. Pentru document și-au dat votul deputații PLDM, PD, PL, deputații neafiliați, dar și mai mulți dintre deputații comuniști. Deputații socialiști au părăsit sala de ședințe a Parlamentului încă în timpul dezbaterii proiectului.
16.06.2026
00:12
963
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
12.06.2026
21:54
2388
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
2849
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2511
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
05.06.2026
14:27
3103
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
04.06.2026
15:09
3176
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
3190
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
3176
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
11:35
2087
Maia Sandu cheamă investitorii europeni la Chișinău: viitorul Republicii Moldova este legat de Uniunea Europeană
2252
Comisara europeană pentru extindere Marta Kos vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
16.06.2026
21:27
439
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
433
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
586
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
604
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
690
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
703
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
649
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
949
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
950
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1052
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
1018
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
1087
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
1076
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
1049
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
1049
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
992
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
979
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
871
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
910
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
934
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
818
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
1225
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
1108
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1272
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1662
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














