Iată bacteria REZISTENTĂ la orice antibiotic. Poate CAUZA mii de decese
1397
libertatea.ro Autoritățile medicale americane au detectat un prim caz de pacient infectat cu o bacterie rezistentă la toate tipurile de antibiotice. Totodată, oficialii și-au exprimat îngrijorarea că bacteria ar putea reprezenta un pericol grav, în cazul în care se transmite.
„Riscăm să fim în lumea post-antibiotice”, a declarat directorul Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, Thomas Frieden, la Washington D.C., potrivit Reuters.
Pacientul este o femeie de 49 de ani, din Pennsylvania, care suferă de o infecţie urinară şi care nu a călătorit în ultimele cinci luni. Frieden a precizat că infecţia nu a putut fi controlată nici măcar cu colistin, un antibiotic rezervat pentru cele mai puternice bacterii.
Infecţia a fost anunţată iniţial într-un studiu apărut joi într-o publicaţie a Societăţii Americane de Microbiologie. Potrivit cercetării, bacteria a fost contaminată iniţial cu un fragment ADN numit plasmidă, care i-a transmis o genă numită mcr-1, ce îi oferă rezistenţă la colistin.
„Anunţă apariţia unei bacterii cu adevărat rezistente la toate medicamentele”, avertizează autorii studiului, de la Centrul Medical Militar Walter Reed. „Din câte ştim noi, acesta este primul caz înregistrat de mcr-1 din Statele Unite”, au adăugat ei.
În Statele Unite, rezistenţa la antibiotice a fost una dintre cauzele pentru cel puţin două milioane de îmbolnăviri şi 23 000 de decese anual. Gena mcr-1 a fost identificată anul trecut la oameni şi porci din China.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















