Avioane militare româneşti, TRIMISE să intercepteze aeronave ruseşti care s-au apropiat de România
4004
rtv.net Forţele Aeriene Române au ridicat anul acesta de patru ori avioane militare de la sol, după ce aparate de zbor ruseşti s-au apropiat prea mult de frontiera română, dar până în prezent nicio aeronavă a Federaţiei Ruse nu a intrat în spaţiul aerian al României.
Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, general-maiorul Laurian Anastasof, a afirmat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, că au existat mai multe situaţii în care aeronave militare româneşti au trebuit să decoleze ca răspuns la apropierea unor aparate de zbor ruseşti de graniţele noastre, informează Mediafax.
„Au existat situaţii - mai ales de când suntem vecini aici în Crimeea - când în apropierea spaţiului aerian naţional au fost zboruri ale Federaţiei Ruse, care au determinat, din cauza procedurilor aplicabile pentru poliţie aeriană sub comandă NATO, situaţii în care s-au produs decolări ale aeronavelor de pe această bază sau de pe cea de la Câmpia Turzii", a declarat general-maiorul Laurian Anastasof.
El spune că astfel de zboruri au avut loc de patru ori anul acesta, dar până în prezent nicio aeronavă militară rusească nu a intrat în spaţiul aerian al României.
„Niciun avion rusesc, până la momentul acesta, nu s-a apropiat de spaţiul aerian naţional. Distanţele la care aceste zboruri se realizează sunt, în general, de peste 100 de kilometri. Vă reamintesc că distanţa de la noi, din această locaţie (baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa - n.r.), până în Crimeea este de 380 de kilometri, iar dacă un avion rusesc decolează în acest moment dintr-o bază din Crimeea şi depăşeşte o distanţă de 100 de kilometri de ţărmurile Crimeei, el deja devine un zbor care poate determina îngrijorare din partea Alianţei. (...)La 20 de mile în exteriorul zonei de informare naţională, procedura NATO ne obligă să ridicăm avioanele în aer. Anul acesta s-a întâmplat de patru ori şi, repet, niciun avion rusesc nu s-a apropiat de spaţiul aerian naţional", a precizat șeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, scrie rtv.net.
Două avioane de vânătoare F22-Raptor, cele mai moderne din lume, au aterizat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, la eveniment, petrecut în premieră pentru România, fiind prezenţi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şeful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şi reprezentanţi ai Forţelor Aeriene române şi americane. Aparatele F-22 Raptor au venit în România din Marea Britanie şi au aterizat la Mihail Kogălniceanu după un zbor de trei ore. Aeronavele se vor întoarce la baza din Marea Britanie tot în cursul acestei zile.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















