20:06:16 25.04.2024
Stiri

AVERTISMENT din interior: „Aceasta e cea mai amplă campanie de CURĂȚARE RELIGIOASĂ văzută vreodată”

Știri 22.12.2014 14:00 Vizualizări924 Autor: Ziarul National
AVERTISMENT din interior: „Aceasta e cea mai amplă campanie de CURĂȚARE RELIGIOASĂ văzută vreodată”


Jurnalistul german Juergen Todenhoefer a avut „privilegiul” de a avea acces în zona ocupată de gruparea teroristă Stat Islamic şi a relatat, în exclusivitate pentru CNN, ce a descoperit în interiorul „califatului” ce se întinde în Irak şi Siria, informează Mediafax.

Jurnalistul a vizitat oraşe precum Raqqa şi Deir Ezzor, în Siria, şi Mosul, al doilea cel mai important oraş irakian, cucerit de jihadişti în iunie, la începutul ofensivei care a condus la cucerirea de către organizaţia extremistă sunnită a unor sectoare importante din Irak, informează CNN.

Todenhoefer a putut chiar să viziteze moscheea unde liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi, a ţinut unicul său discurs public.

Potrivit jurnalistului, în Mosul „există un ciudat simţ al normalităţii”. „130 000 de creştini au fost alungaţi din oraş, comunitatea şiită a fugit, mulţi oameni au fost ucişi, însă oraşul funcţionează, iar oamenii chiar se bucură de stabilitatea pe care le-o oferă gruparea teroristă. Totuşi, există şi mulţi care se tem, deoarece pedepsele aplicate celor care nu respectă regulile Statului Islamic sunt foarte aspre”, a declarat autorul german.

Liderii SI susţin că au reuşit să cucerească oraşul Mosul cu doar 300 de oameni, deşi forţele irakiene se ridicau la 20 000: „Am cucerit oraşul în patru zile. Nu am atacat cu toţi oamenii odată. I-am lovit în primele linii doar cu atacuri sinucigaşe. cei rămaşi au fugit foarte repede. Noi luptăm pentru Allah, ei luptă pentru bani şi alte lucruri în care nu cred”.

Juergen Todenhoefer a dezvăluit că Statul Islamic are dimensiuni mai mari decât Marea Britanie şi că a fost uimit de entuziasmul cu care este susţinut de jihadişti.

„Când am stat la baza lor de recrutare, în fiecari zi veneau 50 de noi luptători. Şi nu ne venea să credem când le vedeam strălucirea din priviri. Se simţeau ca şi cum ar fi ajuns pe Tărâmul Făgăduinţei, ca şi cum ar fi luptat pentru ceva în care credeau cu adevărat. Aceştia nu sunt oameni proşti. Unul dintre cei pe care i-am cunoscut tocmai terminase Facultatea de drept, primise multe oferte de lucru, însă le-a refuzat pentru a veni să se lupte... Am cunoscut luptători din Europa şi din Statele Unite”, a dezvăluit germanul.

Todenhofer mai afirmă că numărul luptătorilor islamici este de circa 5 000 în Mosul, fiind extrem de răspândiţi.

Concluzia îngrijorătoare la care a ajuns jurnalistul german este că gruparea teroristă este mult mai periculoasă decât crede Occidentul.

„Ei cred în ceea ce fac şi se pregătesc pentru cea mai amplă campanie de curăţare religioasă care a fost plănuită vreodată în istorie. Luptătorii islamici cred că toate religiile care sunt de acord cu democraţia trebuie să moară şi că toţi cei care nu cred în interpretarea dată Coranului trebuie ucişi”, mai spune Juergen Todenhoefer.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md