02:01:48 11.01.2025
Stiri

AVERE // Trai pe picior larg: Din ce surse câștiga Triboi patru salarii în PLUS pe lângă retribuția de viceministru? Zeci de mii de lei pe lună!

Social 03.04.2017 13:40 Vizualizări3771 Autor: Ziarul National
AVERE // Trai pe picior larg: Din ce surse câștiga Triboi patru salarii în PLUS pe lângă retribuția de viceministru? Zeci de mii de lei pe lună! ZdG

Veniturile principale ale lui Valeriu Triboi, arestat vinerea trecută, nu erau din salariul de viceministru al Economiei.

În declarația sa de avere pentru anul 2015, Triboi a arătat un salariu de de peste 148 677 de lei, ceea ce înseamnă că funcționarul ridica lunar aproape 12 400 de lei. Totuși, Valeriu Triboi a câștigat alte peste 574 436 de lei fiind reprezentant al statului în societăți comerciale, inclusiv în Consiliul de Observatori al SA „MoldovaGaz”, adică aproape câte 48 de mii de lei pe lună.

Și asta în timp ce întreprinderile de stat sunt, potrivit unui raport comun al IDIS „Viitorul” și „Transparency International Moldova”, pline de datorii și „la cheremul clientelei politice”.

Soția acestuia a adus acasă în același an numai 76 800 de lei, fiind administrator al unei firme de familie.

Printre alte venituri ale familiei Triboi din anul 2015 se numără peste 2 500 de euro în calitate de dividende de la cele 50 de mii de euro păstrate la bancă.

CITIȚI și Procurorii anunță motivele arestării viceministrului Economiei

Viceministrul Economiei, ajuns în această funcție în 2014, mai arată că deține 32 de terenuri, trei dintre ele fiind pentru construcții. Acestea au fost achiziționate din 1999 până în 2010. Terenurile agricole ar fi fost cumpărate cu o sumă totală de peste 117 mii de lei, dar unul dintre terenurile pentru construcții a costat 102 mii de euro.

De asemenea, familia Triboi deține trei apartamente de 201, 38,5 și, respectiv, de 24 de metri pătrați, două construcții comerciale care ar valora împreună peste un milion de lei, dar și un automobil „BMW” din 2011, procurat în 2012, cu 300 de mii de lei.

Totuși, Triboi nu ar locui în niciunul dintre apartamentele declarate. ZdG a scris anterior că funcționarul locuieşte într-o casă de lux care este înregistrată pe numele mamei sale, pensionară.

Valeriu Triboi este și om de afaceri. Acesta deține, potrivit declarației de avere din 2015, 98% din acțiunile firmei „Melant&Co”, alte 96,49% din cele ale „Cvadro&Co” unde și soția sa mai are 2,7%, 94% din acțiunile de la „Lina Capital”, dar și 70% de la „Cvadro Term”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md