Autoritățile anunță cauza INTOXICĂRII a zeci de copii de la o tabără de vară din Taraclia: Se solicită intervenția Procuraturii
Cei 29 de copii cu vârste între 7 și 14 ani care au fost internați în zilele de 23 și 24 iunie curent la spitalul raional din Taraclia, fiind aduși direct din tabără de vară „Ciaica” din orașul cu aceeași denumire, s-au intoxicat de la bucatele servite aici.
Aceasta este concluzia anchetei interne, desfășurată de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
„Conform concluziilor prezentate de Comisie, a avut loc o îmbolnăvire în grup cu o sursă sigură de agent patogen, care potrivit debutului brusc și perioadei de dezvoltare a intoxicației, precum și consumarea produselor alimentare comune, sunt caracteristice pentru infecțiile transmise pe cale alimentară”, arată ministerul într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, printre factorii care au contribuit la declanșarea intoxicației alimentare la copii se numără faptul că tabăra de odihnă nominalizată a fost deschisă fără autorizație sanitară, personalul a fost angajat fără a trece vreun examen medical, tabăra era aprovizionată cu apă dintr-o sursă nesigură, inclusiv la blocul alimentar, personalul din blocul alimentar nu avea pregătirea necesară, nu respecta procesele tehnologice la prelucrarea preliminară și prepararea bucatelor, dar și supravegherea formală de către responsabilii taberei a stării sănătății lucrătorilor de la blocul alimentar.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a trimis materialele Procuratură, IGSU, ANSA, Agenției Naționale de Sănătate Publică etc. pentru a documenta cazul și a lua măsuri, iar în alte tabere, unde este necesar - să organizeze sesiuni de instruire a personalului responsabil angajat, să evalueze modul de asigurare a securităţii copiilor şi pazei bunurilor materiale pentru a preveni situaţii de risc pentru copii în perioada verii.
Menționăm că 29 de copii din cei 98 care se aflau la tabăra „Ciaica” din Taraclia au ajuns săptămâna trecută la spital cu ferbă mare, slăbiciuni, dureri de cap și burtă, vomă și diaree.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski