Austria reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova pe calea integrării europene
916
Austria își reconfirmă rolul de partener de încredere pentru Moldova în demersurile sale de integrare europeană. Ministrul federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Austriei, Beate Meinl-Reisinger, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău că Austria va sprijini în continuare Moldova în aceste eforturi, conform IPN. Ministrul austriac a subliniat angajamentul solid al Austriei față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, apreciind progresele realizate de autoritățile de la Chișinău pe calea reformelor. "Vedem eforturile remarcabile pe care le depuneți și suntem aici pentru a oferi sprijin prin expertiză și proiecte concrete care aduc beneficii directe cetățenilor", a spus ea.
La rândul său, vicepremierul moldovean Mihai Popșoi a evidențiat importanța vizitei oficialului austriac pentru aprofundarea dialogului politic și întărirea parteneriatului dintre cele două țări. "Austria este un susținător fidel al parcursului nostru european. Experiența sa, care anul acesta marchează 30 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, este un model și o sursă de inspirație pentru noi. Sperăm ca în curând să ne bucurăm și noi de acest statut", a declarat Mihai Popșoi.
Cei doi oficiali au discutat și despre cooperarea bilaterală în domeniul dezvoltării. Guvernul austriac susține în prezent 13 proiecte în valoare de 32 de milioane de euro în Moldova. Aceste proiecte vizează dezvoltarea rurală, protecția mediului, șanse egale pe piața muncii și consolidarea rezilienței economice și sociale. Printre inițiativele menționate se numără programul "Soluții pentru tineri" și construcția Colegiului tehnic superior pentru electronică și ingineria calculatoarelor, care urmează să fie finalizat anul viitor.
Vizita ministrei Beate Meinl-Reisinger se încheie astăzi, 21 august, și a început pe 19 august. Agenda vizitei la Chișinău include întrevederi cu ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, cu președintele Maia Sandu și discuții cu vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















