Atenție! Această rută de microbuz a fost anulată
1829
Ruta de microbuz nr. 136, care făcea legătura între capitală și localitatea Vatra, din suburbia Chișinăului, a fost anulată. Dispoziția a fost semnată pe 8 aprilie de către viceprimarul Nistor Grozavu.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, reprezentantul companiei care administrează ruta de transport a precizat că solicitarea către Primărie a parvenit chiar de la ei.
„Nu aveam un flux de călători așa cum ne așteptam și prețul călătoriei nu acoperea cheltuielile de deservire a rutei. Ne-am adresat de mai multe ori la Consiliul Municipal să se facă careva modificări în traseul rutei, pentru a avea mai mulți călători, dar nu s-a luat atitudine. Nu puteam să continuăm să activăm fără venit”, a declarat administratorul rutei nr. 136, Viorel Afteni.
Amintim că, începând cu 1 aprilie, au fost anulate alte două rute de microbuz: nr. 104 și 111. Decizia a fost luată la propunerea Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie.
Totodată, autoritățile capitalei au decis să modifice, cu titlu de experiment, itinerarul rutei de autobuz nr. „A”, care a fost prelungit până în oraşul Vatra (zona de agrement).
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















