ATENȚIE! 11 produse alimentare PERICULOASE ce favorizează apariţia CANCERULUI: S-ar putea sa le consumi zi de zi
1895
adevarul.ro
Un studiu al Institutului American al Cancerului stabileşte că cele mai multe cancere pot fi evitate. Cercetătorii spun că 60% până la 70% din tumori pot fi prevenite prin dietă alimentară în care trebuie evitate anumite alimente.
Institutul a publicat lista alimentelor care trebuie evitate cât si tipurile de cancere pentru care sunt contraindicate.
1. Zahărul
Cei care suferă de cancer trebuie să evite total să consume zahăr. Celulele canceroase se dezvoltă şi sunt hrănite de zaharuri, sau derivate, precum cereale, paste, carbohidraţi, pâine.
2. Fructele non-organice şi legumele
Aceste fructe şi legume non-organice provin din seminte modificate genetic, conţin pesticide şi erbicide, toate acestea fiind periculoase pentru sănătate.
3. Ulei hidrogenat
Uleiul hidrogenat sau margarinele sunt grăsimi care atacă sistemul imunitar, favorizează inflamaţiile şi au legătură directă cu bolile coronariene, accidentele vasculare şi diabetul.
4. Mâncarea procesată, conservele, mezelurile
Nitriţii şi nitraţii sunt în concentraţii foarte mari în carnea procesată. Aceşti compuşi sunt aditivii care maresc riscul îmbolnăvirii stomacului şi dezvoltării diverselor tumori. Mâncărurile procesate sunt pline de zaharuri, uleiuri, coloranţi, făină albă, arome şi alte ingrediente periculoase.
5. Proteinele extrase din soia
Pentru obţinerea acestei proteine, soia este spălată cu acid în rezervoare de aluminiu, aluminiul fiind dăunător pentru sistemul nervos şi rinichi.
6. Mezeluri sărate şi afumate
Nitriţii şi nitraţii sunt aditivi utilizaţi pentru conservare și pentru păstrarea culorii cărnii. Însă o astfel de carne când este gătită, nitriţii şi nitraţii se descompun, de pildă în nitrosamine sau nitrosamide care măresc riscul de dezvoltare a celulelor canceroase.
7. Organisme Modificate Genetic (OMG)
Alimentele care provin din OMG trebuie şi ele evitate.
8. Carne gătită la grătar
Hidrocarburi policiclice aromate (HPA) apar la arderea cărbunelui şi lemnului. Pericolul apare atunci când grăsimea arde cu flacără, iar fumul rezultat este deosebit de toxic, iar HPA pătrunde în carne.
9. Peştii de crescătorie
Peştii de crescătorie prezintă un nivel mai crescut de poluanţi chimici decât peştii sălbatici.
10. Făina albă
Grăunţele de grâu din care provine făina au fost tratate cu fungicide. Plantele au fost stropite cu pesticide şi puse în butoaie şi tratate cu insecticide. Grăunţele sunt supuse la temperaturi înalte, iar pentru albirea făinei se foloseşte clor.
11. Băuturi carbogazoase şi energizantele
Aceste băuturi nu au nicio calitate, dimpotrivă au un nivel periculos de ulei vegetal brominat (un ulei rezistent la foc), aspartam, fructoză în cantităţi mari, zahăr, coloranţi, iar cele energizante - cantităţi periculos de mari de cofeină.
Sursa: jurnalul.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















