Are proprietăți de MILIOANE. Despre ce ministru este vorba
3155
newsline.md Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în trecut șef al Căilor Ferate și fost viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, a reușit să agonisească pe parcursul anilor mai multe proprietăți de invidiat.
Oficialul deține în proprietate două case particulare, dintre care una de 270 de m.p., primită prin succesiune în 2010, iar alta de 560 de m.p. (un duplex), se mai află în construcție.
Oficialul nu precizează care este valoarea acestor imobile, cert este că acestea se află în Chișinău.
De asemenea, ministrul deține și un apartament de 60 de m.p., iar anul acesta și-a procurat și un teren de construcții de patru ari.
Cu doi ani în urmă, Cebotari și-a procurat și un automobil de lux, un BMW pentru care a plătit 400 de mii de lei.
Dincolo de activitățile publice, care i-au adus, în 2014, venituri de 155 de mii de lei, ministrul a obținut bani și din dividendele de la una dintre companii în care este asociat. Suma dividendelor, indicată în declarația de avere pentru anul trecut, a fost hașurată, la fel ca și denumirea celor trei companii în care deține pachete de acțiuni de 50 %, 15 % și 95 %.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















