Antonia a dezvăluit care a fost cea mai mare NEBUNIE a sa și de ce nu ar putea fi CASNICĂ
Mamă a doi copii și actuala iubită a lui Alex Velea, Antonia se consideră o femeie fericită și împlinită. Deși își ține familia departe de ochii presei, artista a declarat într-un interviu pentru ziare.com că au fost multe articole răutăcioase, dureroase și care i-au făcut mult rău.
În cadrul interviului, Antonia a vorbit atât despre viața sa personală, cât și cea profesională. Întrebată care a fost cel mai nebunesc lucru făcut vreodată, interpreta a mărturisit că este vorba de o săritură cu parașuta. „Acum doi ani am sărit în tandem cu parașuta. A fost nebunie, dar mi-a plăcut”, a declarat artista.
Despre tatuajele sale, Antonia a mărturisit că are mai multe, dar fiecare reprezintă ceva special pentru ea. „Fie că este vorba de numele Mayei sau dovezi de iubire pentru Alex. Nu m-am gândit încă ce aș vrea să îmi mai tatuez”, a precizat artista.
De asemenea, Antonia a spus că îi place să gătească, dar nu se vede o femeie casnică. „Îmi place să fiu activă, să muncesc, să mă implic în mai multe activități și, deocamdata, nu simt că aș putea fi o femeie casnică”, a specificat diva din România.
În vârstă de 25 de ani, Antonia are un băiețel cu interpretul Alex Velea și o fetiță Maya, în vârstă de patru anișori, din căsătoria cu italianul Vincenzo Castellano.
Rusia pregătește acte VIOLENTE DE SABOTAJ pe tot continentul. Toate guvernele din Europa au primit informații de la serviciile SECRETE despe planurile lui Putin ,, E vorba de aruncări în aer și distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european"
VIDEO // Natalia Barbu, în rochie albă la ceremonia de deschidere a noului sezon Eurovision: O zi până la semifinala în care reprezentanta R. Moldova din acest an va evolua pe scena competiției muzicale
HARTĂ, PROGRAM // 9 mai, Ziua Europei la Chișinău, inaugurată de președinta Maia Sandu și comisarul european Johannes Hahn: Ce evenimente vor avea loc joi în centrul Chișinăului, dar și în alte regiuni ale R. Moldova