ANRE confirmă. PATRU companii petroliere vor MAJORA preţul la benzină
2774
Agenţiia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) confirmă că patru companii petroliere au anunţat că în perioada 19-21 iunie curent vor majora preţurile de comercializare cu amănuntul a benzinei, în medie cu 3,1% sau cu 54 bani per litru, aceasta ajungând să coste în medie 17,8 lei per litru. Totodată, una din companii a informat ANRE că va diminua preţul de comercializare a motorinei cu 1,2% sau în medie cu 20 bani/litrul, preţul acestea fiind de 16,25 lei per litru.
Potrivit ANRE, companiile petroliere invocă drept cauze principale ale scumpirii benzinei majorarea cotaţiilor la produsele petroliere, a preţurilor de import şi a cotelor accizelor la importul acestor produse, precum şi deprecierea cursului oficial şi comercial al monedei naţionale faţă de dolarul SUA.
Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie – începutul lunii iunie curent, cotaţia medie PLATT'S la benzină a crescut cu 44,4%, iar la motorină cu 23,8% (doar în luna martie, cotaţia medie la motorină s-a diminuat, faţă de luna februarie, cu 4,3%). Corespunzător, au crescut şi preţurile de import a produselor petroliere. Astfel, la începutul lunii iunie preţul de import al unei tone de benzină a crescut faţă de media lunii ianuarie, în dolari SUA, cu 36,5% (de la 524 $/tona până la 715 $/tona), iar în valuta naţională - cu 47,7% (de la 8772 lei/tona până la 12958 lei/tona). În cazul preţurilor la motorină, creşterea acestora, în dolari SUA, a fost de 17,3% (de la 545 $/tona până la 639 $/tona), iar în valuta naţonală - de 27,3% (de la 9105 lei/tona până la 11592 lei/tona).
ANRE precizează că aceasta este a cincea modificare a preţurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere în anul 2015. Pe parcursul lunii ianuarie, preţul benzinei a fost diminuat, faţă de decembrie 2014, de trei ori succesiv, în medie cu 5,2 %. În aceeaşi perioadă, preţul motorinei a scăzut cu 4,8%. În luna februarie, preţurile la benzină şi motorină au fost modificate de două ori, prima dată preţurile la benzină s-au majorat, faţă de media lunii ianuarie, cu 4,6% şi la motorină – cu 4,9%, iar a doua oară s-au micșorat cu 1,1% la benzină şi 0,6% la motorină.
09.03.2026
17:37
26.08.2024
12:04
30.05.2023
17:42
12.04.2023
18:15
04.04.2023
14:14
26.01.2023
10:58
16.01.2023
16:40
25.11.2022
11:40
02.11.2022
12:29
02.11.2022
09:46
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















