Andrei Mudrea: „Să-ţi fie cald, chiar dacă în atelier e rece”

Curaj // Plasticianul Andrei Mudrea trăieşte de 30 de ani din norocul dacă se găsesc oameni interesaţi să-i cumpere tablourile

Expoziţia-concurs de artă EMINESCIANA, organizată în aceste zile la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, şi-a desemnat laureaţii. Dintre toate lucrările expuse, tabloul pictorului Andrei Mudrea, „Vreme trece, vreme vine”, a fost considerat cel mai bun. Pânza, care are o dimensiune de trei metri, înfăţişează o lampă de gaz prin care „se vede toată ţara şi tot neamul, se vede şi Eminescu, care a scris cele mai frumoase poezii tot la lumina unui mugure de lampă”. Întâmplător sau nu, l-am găsit pe artistul plastic Andrei Mudrea în atelierul său luminat doar de flacăra unei lămpi de gaz, într-un frig ca afară. „Sunt romantic de nevoie”, mă întâmpină jovial pictorul, văzându-mi privirea atrasă de lampa care-i ţine de căldură şi de iluminare.

Atelier de... reparaţie, în loc de creaţie

În anii ’70, pe când lucra profesor de arte plastice în Orhei, atelierul Domniei Sale era în general fără ferestre, într-un subsol de la marginea oraşului. Din acest considerent, artistul îşi tapetase pereţii atelierului cu poezii din Eminescu, Blaga, Bacovia, Vieru şi mulţi alţi poeţi dragi sufletului său. „Ei îmi erau ferestrele mele, de-acolo îmi venea lumina, de-acolo mă inspiram şi lucram”, îşi aminteşte pictorul Mudrea de acele vremuri.

„Vrem să intrăm în Europa, dar nu avem nivelul de cultură european. Din cauza aceasta şi se ajunge la situaţii paradoxale. Luma noastră, până în ziua de azi, nu poate deosebi tabloul de panou sau atelierul de creaţie de atelierul de reparaţie. Iată, am rămas fără lumină, fără căldură, din cauză că au venit mari specialişti, cu hotărâri de pe la Guvern, să ne spună că noi, artiştii plastici, am fi întreprindere şi trebuie să facem contracte cu ei ca întreprindere, nu ca artişti plastici. Oamenii n-au habar ce înseamnă artist plastic, atelier de creaţie şi ce înseamnă fabrică, uzină, întreprindere!”, vorbeşte cu indignare de situaţia creată, în care se află împreună cu ceilalţi colegi ai săi, care au ateliere de creaţie în aceeaşi construcţie.

Eminescu pictat în anii ’70

Tema eminesciană a stat la baza creaţiei lui Andrei Mudrea încă de la începuturi, de la primele sale încercări în ale picturii, pe când desena case ţărăneşti, una dintre acestea fiind şi casa poetului Mihai Eminescu. Plasticianul crede cu tărie că „de la bun început, Eminescu a fost îngerul său de pază”.

Întrucât a explorat permanent în picturile sale motivele poetice eminesciene, premiul care i-a fost acordat la această ediţie a Concursului EMINESCIANA, „este un lucru firesc, care mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple”. Cu atât mai mult, cu cât Domnia Sa a pictat pe marginea universului eminescian atunci când nu prea mulţi aveau curajul să o facă. „Prin ’70, mai mulţi se izbeau să picteze un Vladimir Ilici Lenin, decât să amintească de Eminescu. Eu am avut curajul acesta şi datorită maestrului Mihai Grecu, al cărui ucenic am fost. El era foarte bucuros că nu mă dau la provocare”, se confesează artistul.

Cel mai rău devine cel mai bun

Indiferent de presiunile care se făceau asupra-i, ca să se înroleze în slujba partidului şi a puterii, Andrei Mudrea „s-a ţinut de tema sa” – Eminescu, de neamul său, exact cum spune poetul în „Scrisoarea III”: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...”.

Această îndrăzneală a plătit-o cu preţul celor cincisprezece ani de viaţă în care a fost ignorat ca artist, refuzându-i-se accesul în rândurile membrilor Uniunii Artiştilor Plastici de atunci. Abia în 1989, după ce luase o medalie de argint la Moscova, Andrei Mudrea devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici. „Aici eram un nimeni, dar la Mocova, din jumătate de glob, că era expoziţie internaţională, am fost remarcat. Numai după aceea au fost nevoiţi să mă recunoască şi apoi, un an mai târziu, să înţeleagă că nu au pe cine înainta la Premiul tineretului şi că sunt cel mai bun. Din cel mai rău am devenit cel mai bun”, povesteşte cu seninătate plasticianul.

Artist pe cont propriu

Andrei Mudrea susţine că în R. Moldova „este aproape imposibil să fii artist pe cont propriu”. Cu toate acestea, se împlinesc 30 de ani de când face muncă de creaţie şi trăieşte din norocul dacă se găsesc oameni interesaţi să-i cumpere tablourile. „Am avut o şcoală bună la Mihai Grecu, care m-a călit bine. În plus, am o soţie de aur, care mă înţelege şi se jertfeşte mai mult decât mine ca să-mi creeze condiţii şi să-mi pot duce crucea până la capăt”, povesteşte artistul. Chiar dacă mulţi colegi îl îndeamnă să meargă să muncească undeva, Andrei Mudrea consideră că munca sa este în atelier şi că „se află acolo unde l-a pus Dumnezeu”: „Talentul este dat de sus şi nu este dat în zadar. Nu poţi să-l risipeşti la orice colţ de stradă. Trebuie să-l duci cu demnitate”, va mai adăuga plasticianul. În opinia sa, în afară de talent mai este important să rezişti, pentru că „mulţi, când se lovesc de peretele de beton al vieţii, al societăţii, cedează”.

Rădăcinile dragostei

De mic copil, artistul se ţine minte pictând, dacă nu cu creionul, atunci cu cărbunele din sobă. Primul premiu l-a primit chiar de la maică-sa – două mături pe şale – pentru că a încercat, inspirat fiind din poveşti, să deseneze pe hornul casei o pasăre măiastră. Dragostea sa faţă de pictură vine de la broderiile mamei sale. „Mă ţin minte mic, în braţele mamei brodând. În urma acului cu aţă colorată, în faţa mea se năşteau din nimic păsările, poveştile. Era ceva extraordinar! Nu-mi trebuia altă fericire.”