Analist politic: „IMPRESIONANT! Pentru sesiunea de mâine a PE au fost pregătite cel puțin ȘASE versiuni de rezolutii privind Moldova pe cazul invalidării alegerilor din Chișinău”. Ce li se propune deputaților europeni
Analistul politic de la Chișinău, Denis Cenușă, susține că pentru ședința de mâine a Parlamentului European (PE) au fost pregătite „cel puțin” șase versiuni de rezoluții cu privire la R. Moldova.
Joi, 5 iulie, PE urmează să dezbată situația din R. Moldova de după invalidarea alegerilor din Chișinău, iar subiectul inclus în ordinea de zi se numește „Încălcări ale drepturilor omului, ale democrației si ale statului de drept în Moldova, Somalia și Burundi”.
„Împresionant! Pentru sesiunea de mâine a Parlamentului European au fost pregătite cel putâțin șase versiuni de Rezoluții privind Moldova pe cazul invalidării alegerilor din Chișinău. Nicio altă țară discutată mâine de Parlamentul European nu are atâtea rezoluții per țară. Atenție, doar una propune atât nerambursarea asistenței macrofinanciare, cât și suspendarea asistenței bugetare pentru Moldova. Această rezoluție este propusă de către Cristian Preda și alți peste 30 de deputați europeni. Social-democrații, care promovează indirect agenda Partidului Demcrat, promovează cea mai pufoasă variantă ce nu cere niciun fel de suspendare nici a asistenței macro-financiare și nici a celei bugetare”, anunță Cenușă pe pagina sa de Facebook.
Analistul mai informează că, din cele șase versiuni de rezoluții privind R. Moldova, europarlamentarii vor trebui să ajungă la un numitor comun asupra unei singure variante.
„Votarea va avea loc pe o singură rezoluție și vom vedea abia mâine ce text va include aceasta. Depinde foarte mult de popularii-europeni și influența lor în Parlament. Pentru că, de regulă, în final, se adoptă o rezoluție de compromis. Adică, s-ar putea să ne trezim cu o rezoluție care include doar amânarea asistenței macrofinanciare, care oricum trebuia să aibă loc, deoarece precondițiile politice nu sunt îndeplinite”, notează expertul.
Menționăm că, într-un document de poziție, semnat de Denis Cenușa și Otilia Nuțu de la „Expert Forum”, Romania, și transmis Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului UE, autorii propun autorităților europene să „meargă mai departe de retorică”.
„Declarațiile oficiale ale UE trebuie să fie urmate de acțiuni puternice, forțând guvernul să își reia pașii, corectând unele decizii anterioare și accelerând alte măsuri vitale. Aceste măsuri includ: (i) un anunț oficial de amânare a asistenței macrofinanciare până când precondițiile sunt îndeplinite pe deplin; (ii) suspendarea sprijinului bugetar promis în 2018 – similar cu suspendarea din 2015 determinată de fraudele bancare; și (iii) elaborarea unei liste de noi condiții care trebuie să includă validarea alegerilor pentru Primăria Chișinău, anularea sistemului de vot mixt și prezentarea rezultatelor concrete ale anchetei privind frauda bancară”, cităm din document.
Amintim că alegerile din Chișinău au fost invalidate de instanțele de judecată în luna iunie curent, pe motiv că Andrei Năstase, care a câștigat scrutinul, dar și contracandidatul său, Ion Ceban, au făcut agitație electorală în ziua turului doi de scrutin. Comisia Electorală Centrală a declarat ulterior nule alegerile din capitala R. Moldova, Chișinăul urmând a fi condus de un primar interimar până în vara anului 2019, când vor avea loc alegeri locale ordinare.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski