23:21:28 28.03.2024
Stiri

Analist: „Dacă referendumul va fi organizat odată cu alegerile parlamentare, vor fi ECONOMISITE 60 de milioane de lei”

Politică 17.09.2014 11:17 Vizualizări1097 Autor: Mariana Rață
Analist: „Dacă referendumul va fi organizat odată cu alegerile parlamentare, vor fi ECONOMISITE 60 de milioane de lei” europalibera.org


Inițiativa Partidului Liberal Democrat și a Partidului Liberal Reformator de a organiza un referendum național pentru modificarea procedurii de alegere a șefului statului, concomitent cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie, este privită diferit de analiști și politicieni.

Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, afirmă că „umblarea la Constituție nu poate fi făcută în grabă. Mai ales în fierbințeala electorală”.

În cadrul unui briefing susținut astăzi, Lupu a explicat că există mai multe riscuri de a organiza un referendum în ziua alegerilor, printre care și lipsa timpului necesar, precum și distorsionarea mesajului care va ajunge la alegători.

Lupu a propus ca aceste alegeri să fie organizate odată cu alegerile locale generale de la anul viitor.

Deputatul comunist Artur Reșetnicov crede, la rândul său, că această inițiativă de organizare a unui referendum are intenția „de a sustrage atenția” de la alegerile parlamentare și de la subiectele de corupție care au prins a ieși la iveală în această campanie electorală.

„Ei încearcă să substituie subiectele de campanie”, afirmă Reșetnicov.

Analistul politic Igor Boțan consideră, însă, că această inițiativă este realizabilă, mai ales că referendumul care se propune acum este tras la indigo cu cel din septembrie 2010.

„Am văzut un comentariu al președintelui Curții Constituționale Alexandru Tănase care a declarat că modificarea procedurii alegerii președintelui implică acordarea de împuterniciri suplimentare șefului statului. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, mai ales că la referendumul din 2010 nu s-a pus această problemă. Șeful statului are în R. Moldova atribuții importante care nu pot fi neglijate. El este responsabil de politica externă a statului, el este implicat în numirea judecătorilor, el propune candidatul la funcția de prim-ministru, el poate dizolva Parlamentul etc.”, a declarat Boțan.

Referindu-se la momentul ales pentru organizarea referendumului, analistul politic afirmă că desfășurarea acestuia concomitent cu alegerile parlamentare ar permite economisirea banilor.

„Un referendum costă circa 60 de milioane de lei. Dacă va fi organizat concomitent cu alegerile, se vor economisi bani. În plus, va fi asigurată prezența la vot. Or, niciun partid nu își va putea îndemna alegătorii să boicoteze aceste alegeri. Iar, în rest, sondajele arată că 80 la sută din cetățeni își doresc să aleagă singuri președintele”, afirmă Igor Boțan, precizând că, dacă referendumul nu va fi organizat acum, viitorul Parlament se va pomeni „din nou într-o situație picantă” peste un an și jumătate când expiră mandatul actualului șef al statului. Dacă nu acum, atunci referendumul va putea fi organizat abia peste un an.

În opinia lui Boțan, democrații nu susțin acest referendum pentru că se tem că Vlad Filat își pregătește platforma pentru a deveni președinte, dar ei arată ridicol, dacă ținem cont de faptul că au promis să modifice procedura de alegere a șefului statului, astfel încât acesta să poată fi ales direct de cetățeni.

Amintim că fracţiunile parlamentare ale Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Partidului Liberal Reformator au depus ieri o sesizare la Curtea Constituţională și au cerut controlul constituţionalităţii propunerii de iniţiere a unui referendum republican pentru revizuirea Constituţiei R. Moldova în partea ce ţine de procedura de alegere şi demitere a preşedintelui Republicii Moldova prin votul direct al cetăţenilor.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a explicat în cadrul emisiunii „Politika” de la TV 7 de ce e necesar de a organiza referendumul în aceeași zi cu alegerile parlamentare și a dat asigurări că inițiativa a fost discutată și cu președintele Nicolae Timofti.

„Nu e vorba de o decizie care să fie în interesul unei persoane. Oamenii trebuie să decidă asta. De fapt, e același text care a fost propus și în cadrul Referendumului din 5 septembrie 2010. Eu nu vreau să ne pomenim în situația când nu am putut alege președintele 917 zile și din cauza asta am venit cu această propunere. Reprezentanții PD urmează să-și expună punctul de vedere în Parlament. Repet, inițiativa nu este pentru cineva, mai ales că toți care întrunesc condițiile necesare pot candida, iar oamenii au posibilitatea să-și aleagă președintele pe care-l vor”, a precizat Filat.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md