Stiri

Ambasadorul SUA, despre corupția din R. Moldova și instituțiile de stat controlate de cercuri de interese

Politică 30.12.2015 13:07 Vizualizări2333
Ambasadorul SUA, despre corupția din R. Moldova și instituțiile de stat controlate de cercuri de interese

Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, James D. Pettit, susține că soluțiile pentru schimbarea R. Moldova ar trebui să vină din interior.

„Partenerii internaționali de dezvoltare sunt aici pentru a ajuta, pentru a ajuta la facilitarea reformelor și a progresului în această țară, din punct de vedere politic si economic, dar dorința trebuie să vină din partea poporului Moldovei și trebuie să fie reflectată în ce face guvernul pentru poporul Moldovei”, a declarat diplomatul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În opinia acestuia, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă astăzi R. Moldova este corupția, dar și controlul unor anumite cercuri de interese asupra instituțiilor-cheie în stat.

„Trebuie urgent de făcut ceva pentru a implementa reformele care ar duce la eliminarea corupției, de a preveni situația când instituțiile-cheie din stat sunt controlate de un cerc restrâns de interese și trebuie început lucrul dificil, dar necesar, de îmbunătățire a economiei și a culturii politice”, a mai precizat Pettit.

Ambasadorul insistă că cetățenii trebuie să oblige guvernul să lucreze pentru poporul Moldovei, nu pentru îmbogățirea celor care fac parte din el.

Totuși, indiferent de ce se va întâmpla în R. Moldova, Pettit dă asigurări că SUA își va menține prezența aici, prin programe de asistență și va face tot posibilul pentru a ajuta R. Moldova să reușească.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 600 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri