12:12:14 22.11.2024
Stiri

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, CHEMAT la Chișinău „pe o durată nedeterminată”: „În legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare”

Politică 18.12.2017 15:54 Vizualizări2266 Autor: Ziarul National
Ambasadorul R. Moldova la Moscova, CHEMAT la Chișinău „pe o durată nedeterminată”: „În legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare” Accent TV


Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a decis să-l cheme acasă pe Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Andrei Neguță, „în legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare de către autorităţile Federaţiei Ruse a persoanelor oficiale şi oamenilor politici din Republica Moldova, intensificarea acestora în ultima perioadă şi lipsa unor reacţii oficiale la demersurile repetate ale autorităţilor moldoveneşti pe marginea acestor cazuri”.

Neguță a fost chemat „pentru consultări, pe o durată nedeterminată”, anunță MAEIE.

Comunicatul de la MAEIE arată că, în cadrul discuţiilor cu Ambasadorul Neguță, urmează a fi examinate „căile pentru depăşirea situaţiei create, evitând pe viitor acţiuni de natură să submineze relațiile moldo-ruse pe care autoritățile moldoveneşti și le doresc să fie prietenești, de încredere și respect reciproc”.

Amintim că premierul Pavel Filip și spicherul Andrian Candu au trimis la Moscova, vara trecută, o notă de protest în care reclamau cazurile de intimidare a oficialilor moldoveni atunci când aceștia ajungeau în Federația Rusă. Potrivit lui Candu, presiunile din partea serviciilor ruse asupra oficialilor moldoveni au început după arestarea judecătorilor și a altor persoane implicate în așa-zisa spălătorie rusească și au loc pe două căi: solicitări de urmărire internațională și intimidarea funcționarilor din R. Moldova atunci când aceștia merg sau tranzitează teritoriul Federației Ruse.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md