Alte 15 instituții de învățămând vor deveni școli-model, după ce vor fi RENOVATE cu un grant de 5 000 000 de euro acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
1608
Cinsprezece instituții de învățământ din R. Moldova vor beneficia de lucrări de renovare pentru sporirea eficienței energetice. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind semnarea Acordului de grant dintre R. Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Grantul, în valoare de 5 000 000 de euro, este destinat lucrărilor de renovare a 15 instituții educaționale, selectate pentru modernizare în conformitate cu conceptul școli-model. Lucrările prevăd izolarea termică completă a clădirilor, instalarea sistemelor automate de control al temperaturii și a contoarelor de energie, înlocuirea iluminatului convențional cu soluții de iluminat eficiente energetic, precum și montarea de panouri solare și fotovoltaice.
„Vom continua să investim în educație - este o necesitate strategică pentru R. Moldova”, a spus premierul Dorin Recean.
Prin intermediul proiectului, infrastructura școlară va fi modernizată, iar elevii, în special cei din comunitățile rurale slab deservite și din școlile urbane supraaglomerate, vor beneficia de condiții mai bune de studii. De asemenea, măsurile vor contribui la reducerea consumului de energie termică cu până la 60% și a consumului de energie electrică cu aproximativ 30%.
De noile condiții vor beneficia aproximativ 12.800 de elevi și 800 de cadre didactice.
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















