Ai programat un zbor din România? Ai putea avea PROBLEME
1954
gandul.info Sindicatul ROMATSA a anunţat declanşarea unei greve generale totale, începând din 1 septembrie, ora 11:00.
„Aici nu am ajuns din cauza salariilor, este o problemă de viaţă şi de moarte. Angajatii sunt supuşi la un stres psihic. Suntem terorizaţi psihic de şeful ROMATSA de nouă luni", au declarat luni liderii de sindicat din ROMATSA.
Un număr de 300 de angajaţi din ROMATSA au cerut luni demiterea conducerii companiei.
Sindicaliştii de la ROMATSA au reclamat săptămâna trecută la Ministerul Transporturilor (MT) şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că directorul general, Aurel Stanciu şi unii membri ai Consiliului de Administraţie ar fi în incompatibilitate şi cer revocarea acestora din funcţii.
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) susţine că desemnarea noii conduceri a ROMATSA şi numirea lui Aurel Stanciu în funcţia de director general s-au făcut cu încălcarea normelor legale aplicabile, ceea ce ar impune revocarea lor.
Practic, ATSR arată în documentul înaintat DNA şi MT că modalitatea prin care au fost nominalizaţi membrii Consiliului de Administraţie (CA) ROMATSA a încălcat o serie de reglementări în vigoare. Astfel, CA a avut în componenţa sa mai mulţi funcţionari publici decât prevede legea, a luat hotărâri importante, deşi avea în componenţa sa membri provizorii, iar Aurel Stanciu şi Sorin Stoicescu s-ar afla în conflict de interese.
Stoicescu, unul dintre membrii CA ROMATSA, ar fi decis, în această calitate, organizarea concursului şi condiţiile pentru ocuparea postului de şef Serviciu SAR, ulterior fiind singurul candidat care a participat şi a câştigat postul.
Deocamdată nu este clar dacă în perioada grevei vor fi operate zboruri.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















