Ai mașină de la Volkswagen? Află când încep rechemările în service
1522
volkswagen.co.uk Directorul executiv al Volkswagen, Matthias Mueller, a transmis că în ianuarie 2016 ar putea începe campania de rechemare în service a maşinilor diesel implicate în scandalul noxelor.
Informaţia apare într-un interviu acordat publicaţiei germane „Frankfurter Allgemeine Zeitung” (FAZ), citat de Reuters.
De asemenea, şeful VW a precizat că, până la finalul anului 2016, problema va fi rezolvată la toate maşinile în cauză.
Mueller le-a mai spus jurnaliştilor de la FAZ că este de părere că unii angajaţi au pus la cale planul de a trişa la testele oficiale legate de noxele emise de maşinile diesel.
El a susţinut că VW va trebui să devină o companie mai mică şi descentralizată, adăugând faptul că va fi analizată contribuţia pe care o aduce fiecare model în parte.
Întrebat ce anume ar repune compania pe picioare după acest scandal, şeful gigantului auto a spus că e nevoie de o evoluţie, nu de o revoluţie, anticipând că „VW va străluci din nou” peste 2-3 ani.
Anterior, şeful VW a avertizat că toate investiţiile planificate vor fi revizuite, iar schimbările din companie vor fi „dureroase”.
VW a recunoscut că a instalat un software ce păcălea testele oficiale care stabileau nivelul de poluare în SUA pe 11 milioane de automobile vândute la nivel internaţional.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















