Acordul de Asociere cu UE ar putea fi ratificat de către Parlament săptămâna viitoare
3409
Președintele Parlamentului, Igor Corman, va propune plenului Parlamentului ratificarea Acordului de Asociere cu UE săptămâna viitoare, după semnarea acestuia la Bruxelles, pe data de 27 iunie. Anunțul a fost făcut de șeful Legislativului în cadrul vizitei de lucru la Cahul, unde a avut o întrevedere cu conducerea raionului, șefii serviciilor desconcentrate, agenții economici, cadrele didactice și conducătorii instituțiilor din domeniile cultură, tineret și sport din teritoriu.
„După semnare, Acordul de Asociere va ajunge imediat în Parlament. Voi propune să fie examinat în regim de urgență în cadrul procedurilor legislative și îl voi înainta spre ratificare săptămâna viitoare”, a spus Igor Corman.
Șeful Legislativului a dat asigurări că Acordul de Asociere a fost negociat în favoarea R. Moldova, fiind prevăzute atât perioade de tranziție, cât și posibilitatea de renegociere în cazul în care vor exista dezavantaje pentru agricultori. Președintele Parlamentului a menționat că integrarea europeană înseamnă, după exemplul statelor UE, creșterea PIB-ului, a salariilor și pensiilor, în general a nivelului de trai al cetățenilor.
La sfârșitul săptămânii curente, pe 27 iunie, la Bruxelles, în cadrul unui summit extraordinar UE-R. Moldova, unde vor fi prezenţi liderii celor 28 de ţări membre ale UE, R. Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE.
03.09.2026
10:44
24.04.2026
17:49
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
20.02.2023
19:18
09.02.2023
12:58
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”

















