Acord „istoric” între Germania și Ucraina în domeniul securității: Ajutor militar de peste un miliard de euro
1233
EPA/ Agerpres
Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat vineri un acord bilateral de securitate între statele lor, însoţit de un nou pachet de ajutor militar, transmit AFP şi Reuters.
„Desigur, dorim ca acest război brutal să înceteze în curând”, dar „vedem de asemenea că, din păcate, Rusia nu este pregătită pentru o pace justă şi durabilă”, de aceea „îi trimitem astăzi un mesaj foarte clar preşedintelui rus (Vladimir Putin - n.r.) că nu ne vom slăbi sprijinul faţă de Ucraina”, a declarat Olaf Scholz într-o conferinţă de presă alături de Volodimir Zelenski, citează Agerpres.
Cei doi au semnat vineri, la Berlin, un acord bilateral de securitate calificat drept „istoric” de cancelar şi al cărui obiectiv este să ofere un cadru durabil ajutorului militar şi de apărare acordat de Germania Ucrainei.
„Acordul nostru de securitate cu Ucraina este istoric. Pentru prima dată în istoria sa, Republica Federală Germania acţionează ca un stat garant” pentru securitatea unui alt stat, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius, într-un comunicat emis de instituţia pe care o conduce.
În plus faţă de acordul de securitate, Germania a pregătit un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1,13 miliarde de euro, axat pe apărare antiaeriană şi artilerie, a indicat Ministerul federal al Apărării.
„Pentru prima dată, guvernul federal furnizează Ucrainei muniţii de artilerie de calibru 122 mm. Chiar în acest an, vor fi livrate 120.000 muniţii de artilerie de calibrul 122 mm”, a adăugat ministerul.
Pachetul mai include 18 obuziere blindate Panzerhaubitze 2000 cu muniţiile aferente, în plus faţă cele 14 deja livrate, 18 obuziere pe roţi, încă 100 de rachete IRIS-T SLS în acest an şi un al doilea sistem de apărare antiaeriană SkyNext, ce va fi livrat în 2025.
Cele 18 obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000 vor proveni din stocurile industriei în 2026 şi 2027, la pachet cu instruire, piese de schimb şi muniţii.
Panzerhaubitze 2000 este una din piesele de artilerie cele mai puternice din dotarea armatei germane. El poate lovi ţinte la o distanţă de 30 km cu muniţie standard şi până la 100 km cu tipuri avansate de muniţie.
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















