Accident GRAV în Rusia cu implicarea unui tren de pe cursa Moscova-Chișinău: Cinci morți și 16 răniți


Accident feroviar grav în suburbia Moscovei, or. Naro-Fominsk, staţia Bekasov-Nara. Un tren marfar a lovit în plin un alt tren cu pasageri care efectua cursa Moscova-Chişinău. Cinci persoane au decedat, iar alte 16 au fost rănite, anunță autoritățile ruse. Identitatea persoanelor se stabilește la acest moment.
Agenția de presă Ria Novosti notează că lovitura directă s-a produs în vagonul numărul opt al trenului Moscova-Chișinău. În urma impactului, două vagoane s-ar fi răsturnat. Experții ruși admit că trenul marfar ar fi deraiat, deoarece s-a rupt osia unui vagon din cauza greutăţii.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, funcţionarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă deja s-a deplasat la faţa locului.
Ministerul Transporturilor de la Chișinău a format un grup de lucru care se va deplasa în Federația Rusă pentru a monitoriza situația. Deocamdată, nu se cunoaște dacă victimele sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
Ministerul rus al Sănătății a precizat că la fața locului au fost trimise trei elicoptere și mai multe ambulanțe, iar spitalele din zonă sunt gata să lucreze în regim alert pentru a acorda asistență medicală victimelor accidentului feroviar.









































































